Autodeveloparea lichelei

* Prin referendumul desfãşurat duminicã, Grecia a spus un convingãtor NU înrobirii faţã de marea finanţã mondialã şi faţã de actualele tendinţe hegemoniste din Uniunea Europeanã. Este dreptul suveran, democratic al oricãrui popor. Cu atât mai mult, al poporului grec, un popor cu vocaţie fundamental democraticã. Asta nu le-o poate contesta nimeni grecilor. Istoria, marea Istorie, este de partea lor. Grecii i-au învãţat democraţie pe toţi. Inclusiv pe romani, marii lor rivali în antichitate. Inclusiv pe americani, cei percepuţi astãzi drept standard în materie de democraţie, pe tot Globul. Cu atât mai mult, sunt de naturã a surprinde comentariile „isteţe” ale unor apologeţi ai Dreptei de pe Dâmboviţa, care, sub diverse pretexte analitice, cautã tot felul de cauze ale situaţiei de faţã în felul de a fi al poporului grec („leneş”, „fanfaron”, „ipocrit” etc.). I-auzi brâul!
* Pânã una-alta, cu toate datoriile acumulate, poporul grec are un nivel de trai superior poporului român, nemaivorbind de PIB –ul sãu, superior ca procent aceluiaşi popor român. Cãruia, câteodatã, deşi cam des, îi cam place sã doarmã-n cizme. Dacã vine vreo rãşinã dinspre Europa, pe românii „subţiri” tremurã izmenele, în general, toate accesoriile vestimentare. Ei bine, în circumstanţe similare, iatã cã grecilor li se cam rupe. Evident, încrederea în Europa. În sfârşit. Dacã e sã vedem cine sunt autorii comentariilor „isteţe” privind problema greceascã, surpriza e cã, pe cei mai mulţi, îi descoperim printre clienţii sponsorizãrilor mafiei politice de orice culoare, ce sfideazã orice faliment, travestit, inevitavbil, în insolvenţã. Ca şi la fotbal, este uşor a-ţi da cu pãrerea despre ceea ce se întâmplã în teren, mã rog, la faţa locului, atâta vreme cât nu te simţi, vorba aia, angajat în problemã.
* Surpriza şi mai mare este aceea de a-l descoperi, printre cei care-l înjurã sârguincios pe tânãrul premier elen, Alexis Tsipras, pe nimeni altul decât pe fostul preşedinte al României, Traian Bãsescu. Acest cetãţean, cãruia, în virtutea cine ştie cãror trecute datorii, mai mult sau mai puţin politice, unii se simt datori sã-i punã microfonul în faţã, la orice orã din zi sau din noapte, a afirmat, aşa, tam-nesam, cã premierul elen Alexis Tsipras este „o lichea”, care-şi ascunde temele şi deciziile populiste „în spatele unui referendum”. Dacã ar fi fost încã preşedinte în funcţie al României, Bãsescu s-ar fi întâlnit cu „licheaua” de Tsipras chiar în aceste zile, la Bruxelles, când se va discuta, la cel mai înalt nivel european, situaţia Greciei. Cum ar fi dat ochii cu el, dupã infamanta afirmaţie? Salutakis şi kalimera, scumpã lichea?! Bãi, „javrã ordinarã”, tu acuzi pe cineva cã s-ar ascunde în spatele unui referendum? Tu care, cu complicitãţi dintre cele mai suspecte, mai obscure cu putinţã, interne ca şi externe, ai trucat rezultatul referendumului din 29 iulie 2012, sfidând voinţa expresã a peste şapte milioane şi jumãtate de români, doar pentru a mai rãmâne doi ani şi ceva la butoane? Ce spectaculoasã autodevelopare sublimã… lichea! Marş, hai sictir, jigodie nesimţitã, tu nu ai dreptul moral de a da lecţii de comportament politic altor lideri europeni! Lideri care mãcar demonstreazã cã le pasã de soarta popoarelor pe care le conduc. Spre deosebire de tine, care mai ai tupeul sã afirmi, şi acum, cã mãsura tãierii salariilor şi pensiilor din 2010 a salvat România! Nu ţi-e ruşine obrazului, javrã patentatã! Presupunând, prin absurdul absurdului, cã aşa ar fi fost, destinele celor câteva sute, poate mii de români care şi-au luat viaţa sau care au murit de inimã rea cine la va reda? Aşa „ai trecut tu ţara prin crizã”? Cu preţul vieţilor frânte ale atâtor români, bãi ordinarule? Cu preţul calvarului pe care alte zeci sau sute de mii de români sunt nevoiţi sã îl suporte şi azi, ca urmare a aceloraşi mãsuri criminale de „salvare” a României? Mã mir cum te mai rabdã pãmântul, „nobilã” loazã!
*„Magistraţii au semnat angajamente cu SRI cã nu vor arãta pãrţilor documente secrete din dosar” – aceasta este declaraţia bombã, aproape incredibilã, a judecãtoarei Viorica Costiniu, care explicã, dacã vreţi, multe dintre anomaliile Justiţiei „independente” din România. Stimaţi compatrioţi, prin urmare, dormiţi liniştiţi! SRI şi alte numeroase servicii vã intercepteazã şi cele mai nãstruşnice visuri!
* Cu ocazia recent terminatului bacalaureat, în Mehedinţi (dar cu rezonanţe şi la nivel naţional), am avut parte de o pocnitoare de presã, pusã în scenã „con la partecipazione straordinaria”, vreau sã spun cu participarea extraordinarã a poliţiei şi procuraturii (mã rog, parchetului). Cicã fiica lui Adrian Duicu ar fi copiat, prin intermediul unei tehnici sofisticate la proba de chimie. Când s-a dat ştirea, totul pãrea catastrofic. Cine? Fata lui Duicu? Duicu ãla? Pãi e de înţeles! Ce nevoie mai e de probe? Pentru cã asta e, în momentul difuzãrii spectaculoasei, mirobolantei şi rocamboleştii ştiri, nu se produsese nicio probã. Pãi cine sã o creadã pe fata „unui corupt notoriu”?! Probe serioase, indubitabile, nu existã – ghinionul naibii! – nici la aceastã orã. Comunicatele abundã de verbe la prezumtiv, condiţional- optativ sau conjunctiv. Moduri care, din pãcate, nu sunt în mãsurã sã exprime „o acţiune sigurã, realã”. Pânã una-alta, s-a afişat şi media cu care fata lui Duicu „ar fi trecut”, nu-i aşa, bacalaureatul, ceva între 8,50 şi 9,00. Notã care se aşteaptã a fi validatã de… parchet. Evident, nu am de unde sã ştiu ce s-a petrecut cu fiica lui Duicu la bacalaureat. Dar, fiindcã sunt, în acest caz, multe lucruri dubioase, cu miros de diversiune ieftinã, menitã sã prindã la un anumit gen de public, pânã când nu ni se va spune cine a depus sesizarea vizând-o pe Adina Duicu, care este poziţia profesorilor asistenţi şi a preşedintelui de comisie şi, evident, care sunt propbele concrete ale fraudei, noi ne vom menţine pãrerea cã, prin acest scandal, nu s-a dorit altceva decât un spor de incriminare moralã a tatãlui acestei eleve. A cãrui situaţie juridicã este, în continuare, confuzã. Deşi a trecut mai bine de un an de când…