De ce şi-ar putea pierde mandatul vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi?

Noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Liviu Mazilu, şi-ar putea pierde mandatul mult mai devreme, dacã PNL Mehedinţi câştigã procesul împotriva CJ Mehedinţi. Mazilu a fost exclus din rândurile Partidului Naţional Liberal încã din anul 2013 şi, potrivit legii, mandatul de consilier judeţean înceteazã de drept.
Pe rolul Tribunalului Judeţean Mehedinţi se aflã procesul intentat de Partidul Naţional Liberal Mehedinţi, prin copreşedintele Virgil Popescu, împotriva Consiliului Judeţean Mehedinţi şi împotriva lui Liviu Mazilu, actualul vicepreşedinte al forului judeţean, având ca obiect „obligaţia de a face încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean”.
Aşadar, liberalii cer ca instanţa de judecatã sã oblige Consiliul Judeţean Mehedinţi sã ia act de încetarea mandatului de consilier a lui Liviu Mazilu.
Liviu Mazilu a fost membru al Partidului Naţional Liberal pânã în luna mai 2013, când Delegaţia Permanentã a Partidului Naţional Liberal a decis, cu unanimitate de voturi sã fie exclus din PNL.
Vineri, pe 12 iunie, judecãtorii au amânat cauza pentru ca pãrţile sã studieze înscrisurile depuse la dosar, iar urmãtorul termen de judecatã este data de 26 iunie a.c.
Timp de aproape un an de zile, judecata cauzei a fost suspendatã pânã la soluţionarea definitivã a dosarului nr.450/101/2014 al Tribunalului Mehedinţi, prin care Liviu Mazilu solicita instanţei anularea hotãrârii nr. 1/2013 din 27.05.2013 a Delegaţiei Permanente a PNL de excludere a sa din PNL. Cauza a fost amânatã pentru câteva termene, la solicitarea avocatului lui Liviu Mazilu, dar în final, la data de 29 mai 2014, instanţa se pronunţã respingând acţiunea lui Mazilu.
În şedinţa din 29 mai a.c., Liviu Mazilu a fost ales cu votul majoritãţii consilierilor local vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, dupã ce cu o zi înainte fostul vice, Adriana Bãdãnoiu, şi-a dat demisia din funcţie pentru a-i lãsa locul liber mentorului sãu politic.

Tags: