La cina fãrã de tainã de Cornel Boteanu

Jurnal de lectură de Victor Rusu
Una dintre cele mai complexe şi prodigioase personalitãţi ale culturii şi artei mehedinţene este, fãrã îndoialã, poetul, eseistul, criticul literar, etnologul şi publicistul Cornel Boteanu, prof. dr. la Liceul „Constantin Brâncoveanu” din Baia de Aramã.
Bibliografia operei (pentru cã se poate vorbi de pe acum, cu îndreptãţire şi argumente de substanţã, consistente şi semnificative, despre o operã constituitã în dimensiunile ei definitorii!) include un numãr considerabil, de peste treizeci de volume de creaţie literarã (poezie, romane, eseuri) şi de contribuţii ştiinţifice în domeniul criticii şi istoriei literare, precum şi în cel al etnografiei şi folclorului din Plaiul Cloşani.
Dupã volumele „Ardeţi de vii poemele” (2007), „Poeme” (2010), „Povara rãstignirii” (2011) şi „Întoarcerea în poveste” (2013), cel de al cincilea volum de versuri al sãu, „La cina fãrã de tainã”, pe care îl recenzãm în numãrul de faţã al sãptãmânalului „Obiectiv mehedinţean”, vine sã contureze cu un plus de pregnanţã un profil liric de o realã originalitate, ce se impune tot mai convingãtor, prin certe reuşite în plan estetic.
Spirit sensibil şi rafinat, graţie temeinicelor studii universitare şi doctorale, dar, mai ales, unor bogate, bine asimilate lecturi din lirica româneascã şi universalã, Cornel Boteanu este un poet cerebral, reflexiv, un poeta artifex, care apeleazã cu predilecţie la virtuţile de expresie ale unui discurs liric lapidar, concentrat, esenţializat, ce îşi propune interpretãri şi reinterpretãri inedite, surprinzãtoare ale unor anume motive poetice, sau asocierea, montura imagisticã de percepţie revelatoare, cu deschideri inspirate cãtre zone generoase ale sugestiei poetice.
Aplicând în mod frecvent o asemenea paradigmã esteticã, autorul izbuteşte cel mai adesea în poeme de mici dimensiuni, centrate pe o singurã idee sau motiv liric, formulate nu de puţine ori memorabil, sapienţial, aforistic: „Nu se mai vede drumul/ nici înapoi/ şi nici înainte/ oamenii par şi ei de zãpadã/ teodikeia/ lumea s-a acoperit/ c-un linţoliu alb/ de cuvinte” … („Linţoliu de cuvinte”, p. 110) Sau: „Ia uite cum slujeşte/ pentru nemurire/ bietul scrib/ intrã peste tot/ ca viermele sârmã/ şi ronţãie iluziile/ le suge seva/ preschimbându-le/ în rumeguş” („Bietul scrib”, p. 67).
Precum şi aceastã micã bijuterie liricã, lucratã în filigran, aforistic: „Lacrimile picurã/ şi se încheagã/ precum ceara/ unei lumânãri/ topindu-se/ ca sã se poatã/ desãvârşi/ sub forma unui fagure/ durerea”. („Numai el”, p. 11).
Într-o asemenea manierã, bazatã pe notaţii lapidare, de o accentuatã concreteţe şi de un remarcabil relief expresiv, Cornel Boteanu sugereazã, persuasiv anumite stãri de spirit intens nuanţate afectiv şi crochiuri peisagistice ce se reţin: „Dacã vrei sã te caţeri la cer/ trebuie sã te sui/ pe trepte tocite de piatrã/ pânã la meteore …/ Sã picure liniştea/ strop cu strop/ asupra ta/ pânã te schimbi/ într-o stanã de piatrã”. („La meteore”, p. 9) Sau: „Cântã cocoşii/ vestind/ bucuria începutului/ firea se spalã/ cu picãturi de rouã/ vrãjite/ din ceaunul nopţii/ se varsã/ laptele-n clocot/ al zorilor”. („Zorile”, p. 31).
Interesante, notabile echivalenţele lirice propuse de autor pentru câteva dintre sculpturile celebre ale marelui, unicului Constantin Brâncuşi, „magul de la Hobiţa”, cum scrie poetul, inspirat. („Masa tãcerii”, p. 28 şi „Magul de la Hobiţa”, p. 29).
În mod surprinzãtor, meditaţiile pe tema timpului în inexorabilã curgere sunt de o deconcertantã banalitate, lipsite de orice fior liric, iar poeziile inspirate de realitãţile zilelor noastre, de un dramatism fãrã precedent, în ciuda unor tentative pamfletare şi a unui limbaj de o violenţã şi duritate „optzeciste”, eşueazã mereu în mâlul amorf, al unui sufocant prozaism. În poezie, ca şi în proza lui Cornel Boteanu, din ultima vreme, au apãrut, din pãcate, şi unele semne îngrijorãtoare ale unei inexplicabile suficienţe.

Tags:

About autor