Mãturãtor în Rai de Pr. Sever Negrescu

Un tânãr de 28 de ani se grãbea, în Sfânta şi Marea Sâmbãtã a acestui an, sã ajungã acasã, de la Timişoara la Eşelniţa. Îl aşteptau pãrinţii, logodnica şi Învierea. Prin localitatea Cornea, moartea şi-a scos coasa (cornul) şi i-a secerat tinereţile. L-am condus, alãturi de întreaga suflare a comunitãţii, pe ultimul drum, marţi, în Sãptãmâna Luminatã. Doi bãtrâni erau pe o bancã, la poartã, când trecea cortegiul funerar. S-au ridicat, s-au închinat, i-am vãzut cum au început sã plângã. Unul şi-a scos batista, şi-a şters lacrimile de pe obraji. Celãlalt s-a cãutat prin toate buzunarele şi dându-şi seama cã nu are batista la el, i-a cerut-o împrumut colegului de bancã. Şi-a şters ochii şi a înapoiat batista. Lacrimile lor nu aveau mai mult de 28 de ani. Parcã ştiau pe de rost spusele Sfântului Pavel: „Iar dacã noi numai pentru viaţa aceasta nãdãjduim în Hristos, suntem mai de plâns decât toţi oamenii. Dar nu! Hristos a înviat din morţi, pârgã celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 19-20). Mai sus, la o terasã, doi tineri îndrãgostiţi stãteau picior peste picior, cu spatele la acest ultim, pãmântesc şi jalnic, drum. Bãtrânii au o demnitate a vieţii chiar dacã aceasta îi coboarã pânã aproape de pãmânt; tinerii au o aroganţã definitorie şi o nepãsare înãlţãtoare faţã de orice demnitate. Şi totuşi…
În ziua de Paşti, dimineaţa, pe la orele opt, am ieşit în curtea Bisericii. Peste tot liniştea Învierii. Câteva femei au venit şi au luat jar din focul care ardea de la Joia Mare. Mergeau la cimitir, ştiind cã „noi, cei vii, nu le vom lua înainte celor adormiţi” (1 Tesaloniceni 4, 14). Am luat mãtura şi am început sã mãtur aleea. Eram civil, doar o vestã preoţeascã şi barba m-ar fi putut da de gol. O maşinã cu numãr strãin a oprit în faţa porţilor, coborând din ea douã doamne şi trei prunci ţanţoşi. Au trecut pe lângã mine val – vârtej: „Hristos a înviat, – Adevãrat a înviat!”, au intrat în Bisericã, am continuat sã mãtur: seminţe, mucuri de lumânãri (şi de ţigãri), pungi, urme din perioada premergãtoare Învierii. Nu dupã mult timp, doamnele au ieşit din Bisericã, întrebându-mã: „unde este Taica Popa, vrem sã-i grijeascã pe ãştia micii”. Le-am promis cã îl chem îndatã. Am lãsat mãtura, am intrat prin uşa Altarului, m-am îmbrãcat cu odãjdiile Învierii, am pregãtit Sfintele Sfinţilor gândind: „Sunt la fel ca îngerii, fiii lui Dumnezeu, fiindcã fiii lui Dumnezeu sunt fiii Învierii” (Luca 20, 36). Când m-au vãzut cu Sfântul Potir pe solee, copiii chicoteau. Unul le-a şoptit celorlalţi: „este el, mãturãtorul…” I-am împãrtãşit, le-am dat Paşti, câte o cãrticicã de rugãciuni.
Mã simţeam curat, aveam ceva din mãreţia Învierii care nu se poate şterge vreodatã, din demnitatea unui… Mãturãtor în Rai.

Tags:

About autor