VOLOIAC – sate, şcoli, dascãli

Este bine de ştiut ca oamenii din Voloiac, şi nu numai, sã cunoascã cât mai multe date din istoria acestor locuri, din trecutul lor mai îndepãrtat sau mai apropiat. Dupã apariţia lãcaşurilor de cult, a fost rândul şcolilor sã ia fiinţã în satele locuite aşa cum reiese din documente.
Acum aproape 177 de ani, mai precis pe 10 noiembrie 1838, a luat fiinţã şcoala primarã din satul Lacu, având drept candidat de învãţãtor pe Gheorghe Negulescu şi un numãr de 17 elevi.
Interesul pentru carte era redus iar greutãţile materiale apãsau pe umerii sãtenilor şi de aceea frecvenţa puţinilor elevi era destul de scãzutã.
În plus, autoritãţile acelor vremuri, de teama propagandei revoluţionare duse de învãţãtori, au fãcut presiuni pentru închiderea şcolilor. Aşa se face cã şcoala din satul Lacu şi-a încetat activitatea în anul Revoluţiei de la 1848, redeschizându-se în anul 1908, dupã mai bine de 60 de ani, când l-a avut învãţãtor pe Constantin I. Popescu, iar în cele patru clase primare erau cuprinşi 74 elevi, dintre care 33 au rãmas neşcolarizaţi. Şcoala a funcţionat într-un local numit ,,Casa împãrãteascã” şi în “Casa de Sfat” pânã în anul 1934, când s-a mutat într-un local nou, construit din lemn pe un teren aflat la marginea drumului şi unde boierul Tãpîrdea avea, la fereastra şcolii, oborul de vite.
Aici a vãzut lumina zilei, a crescut şi a învãţat cunoscutul profesor de istorie de mai târziu C.A. Protopopescu, stabilit ulterior în Strehaia şi care a fost un reper de culturã şi profesionalism al vremurilor sale. În perioada întreruperii cursurilor şcolare, între anii 1848 şi 1908, copiii din acest sat mergeau sã înveţe carte la şcolile din satele Ruptura şi Voloiac. Din nefericire Satul Lacu nu mai are nici astãzi şcoala primarã, copiii venind la Voloiac sau chiar la Ciochiuţa, spre nemulţumirea locuitorilor.
Dintre învãţãtorii cunoscuţi care au predat elevilor din acest sat, de-a lungul anilor, menţionez pe Ion Croitoru destoinic fiu al satului Lacu, astãzi decedat, preocupat în lunga carierã didacticã şi de activitãţile sportive cu elevii şi tinerii satului. Tot aici îi amintesc şi pe soţii Lucia şi Ion Diaconescu, ea decedatã iar el aflat în preajma vârstei de 80 de ani. Cu patru zile mai târziu, adicã la 14 noiembrie 1838 a luat fiinţã şcoala din Voloiac, care a avut aceiaşi soartã în anul 1848, numai cã spre deosebire de cea din satul Lacu, aceasta s-a reînfiinţat în anul 1857, nemaiavând momente de întrerupere, iar pentru o lungã perioadã de timp a primit şi elevii din satul Lacu. De la reînfiinţare în 1857 a Şcolii din Voloiac şi pânã în anul 1890 nu se mai cunosc date amãnunţite datoritã pierderii integrale a arhivei sale. Totuşi documentele vremii atestã cã în anul şcolar 1890/1891 Şcoala din Voloiac îl avea ca învãţãtor pe strãbunicul meu Ioan I. Drãghici, care a mai funcţionat cu siguranţã şi în anii şcolari urmãtori.
Despre socrul sãu, bunica îmi povestea când eram mic, cã a fost un institutor ce, înainta pe loc, adicã datoritã anilor la catedrã, a rezultatelor obţinute cu elevii şi a altor activitãţi organizate, era avansat direct prin obţinerea unor grade didactice şi gradaţii. Ştiu din discuţiile purtate, cã acesta a funcţionat ca învãţãtor al şcolii Voloiac şi înainte de 1890. O dovadã cã a mai funcţionat şi dupã 1891, îl constituie un document scris în 1895, care reprezintã un avertisment dat de învãţãtorul Ion I.Drãghici, mamei elevului Protopopescu D. Dumitru din “cãtuna” Lacu, pentru cã fiul sãu avea multe absenţe nemotivate şi riscã sã fie pedepsit conform regulamentului şcolar de atunci. Elevul amintit era frate cu bunicul cunoscutului şi regretatului profesor C. A. Protopopescu. Şcoala din Voloiac avea atunci 50 de elevi în cele patru clase primare.
O certitudine documentarã este faptul cã în anul scolar 1937/1938, învãţãtorul şcolii Voloiac era bunicul meu Constantin I. Drãghici, care îşi fãcuse mai înainte ucenicia la şcoala din Cernaia. În acel an şcolar şcoala Voloiac avea şapte clase şi peste 126 de elevi, procentul de promovare fiind unul pozitiv. La sfârşitul acelui an şcolar, Şcoala Voloiac împlinea 100 ani de la înfiinţare, bunicului meu revenindu-i onoranta misiune de a sãrbãtorii centenarul şcolii la catedrã, având atunci 51 de ani.
Peste 50 de ani, adicã în 1988, şcoala din Voloiac împlinea 150 de ani de la înfiinţarea sa, iar printre cadrele didactice care se aflau atunci în funcţie s-au numãrat nu mai puţin de 4 cu numele Drãghici, enumerându-i aici pe: Constantin Drãghici – profesor de limba românã, Cornelia Drãghici, soţie şi profesoarã de istorie-filozofie, astãzi amândoi pensionari, Valentin Drãghici – profesor de educaţie fizicã şi sport, aflat în funcţia de director al şcolii şi în prezent, soţia sa Sabina Drãghici – învãţãtoare.
Am omis puţin ordinea fireascã a lucrurilor şi este cazul sã amintesc cã bunicul meu a avut un frate mai mic – Petre Drãghici şi el învãţãtor, care şi-a întemeiat familia în satul Ciochiuţa, unde a funcţionat mulţi ani. Consider cã am o datorie moralã sã deschid în faţa locuitorilor comunei Voloaic, paginile trecutului şi prezentului familiei Drãghici, pentru cã generaţiile viitoare care ne vor urma sã cunoascã câţi şi ce figuri marcante au existat în familie. Tradiţia familiei continuã şi mai viguros pentru cã 4 membri tineri sunt profesori în Craiova, judeţul Dolj, enumerând pe: Ovidiu Drãghici, fiul meu cel mic care în 1995 îşi începea cariera de învãţãtor la Şcoala Cotoroaia, comuna Voloiac, astãzi cadru didactic universitar al Facultãţii de Litere din Craiova, doctor în filozofie al Universitãţii din Cluj Napoca cu ,,summa cum laudae” şi soţia sa Claudia Drãghici – profesor de limba românã la Colegiul Naţional Pedagogic ,,Ştefan Velovan” tot din Craiova. Copiii fratelui meu Valentin, Cosmin Drãghici şi Lavinia Drãghici, ambii profesori de limba românã în aceeaşi localitate. Inteligenţa şi harnica Lavinia s-a specializat, când era studentã, la Universitatea din Lille – Franţa în limba francezã, cea care i-a devenit a doua limbã “maternã” practic.
În anul 1948, anul reformei învãţãmântului cursurile Şcolii din Voloiac erau frecventate de 170 de elevi din clasele I-VIII, sub conducerea învãţãtorului Ion Enescu, familie care a dat Voloiacului trei învãţãtori cu acelaşi nume, astãzi îşi desfãşoarã activitatea ca titular mezinul Ion Enescu, fiul lui Ion Enescu şi nepotul celuilalt Enescu Ion. Se cunoaşte cu precizie cã şcoala din satul Ruptura s-a înfiinţat la 19 noiembrie 1848, desfinţându-se peste 10 ani din aceleaşi motive ca cele din satele Lacu şi Voloiac, dar s-a reînfinţat în 1857 când l-a avut ca învãţãtor pe Gh. I. Giurumescu.
În anul 1860 elevii şcolii primare din acest sat primeau daruri câte o carte, din partea institutorului superior de atunci Ion Gh. Ruptureanu, cu siguranţã originar din Ruptura. Ca o constatare a stãrii materiale a învãţãtorilor din acele vremuri ale anului 1900, aceştia primeau câte 570 lei anual dintre care 300 lei erau bani efectiv, la care se adãugau 48 de lei scutire de taxã faţã de stat, 30 lei scutire faţã de comunã, 192 de lei scutire de clacã şi 35 de duble în bucate. Din nefericire nici astãzi învãţãtorii şi profesorii nu beneficiazã de salarii adecvate muncii lor şi nu au facilitãţi din partea statului, ca multe categorii sociale. Poate cã viitorul va aduce o reaşezare a valorilor intelectuale şi vor primi recunoaşterea meritelor cuvenite nobilei meserii.
Nu pot sã trec cu vederea cã la Şcoala din satul Ruptura, alãturi de noi, a funcţionat mai bine de 20 de ani şi familia profesorilor Elena şi Ion Gheorghiţã, ea profesoarã de matematicã, el de biologie-agriculturã. Vor rãmâne în memoria celor ce i-au cunoscut, ca doi merituoşi şi pasionaţi dascãli. La aceeaşi şcoalã au funcţionat câţiva ani şi învãţãtoarele Iulia şi Rodica Enache, precum şi Rãceanu Aurora, primele fiice de preot, ultima nepoata preotului Miloteanu din Valea Bunã.
Din nefericire în anul 2002, Şcoala din satul Ruptura a fost cuprinsã de valul reducerilor forţate şi nejustificate al şcolilor rurale, aceasta fiind desfinţatã.
În locul celor trei clãdiri folosite pentru clasele I-VIII au rãmas paradisuri de vegetaţie ce au pãtruns peste tot, de parcã ar fi luat locul profesorilor şi elevilor, creând o dezolantã şi dureroasã privelişte.
Fac o parantezã şi amintesc cã la Şcoala Voloiac a funcţionat ca profesoarã de matematicã cu mai bine de 60 de ani în urmã, sora mai micã a mamei mele, Popescu Marieta, cãsãtoritã ulterior cu profesorul de biologie-geografie Cherciu Nicolae, din satul Lacu, ajuns directorul şcolii şi inspector şcolar al raionului Strehaia din acele vremuri.
Cât priveşte celelalte sate, şcoalã a avut şi satul Sperleşti, desfinţatã nedrept în 1986, al cãrui dezolant schelet se înalţã şi astãzi fãrã viaţã. Cadrele didactice care au funcţionat la aceastã şcoalã au fost regretatul învãţãtor Saidac şi ulterior mult mai tânãrul Gheorghe Bãloi. Şcoala din satul Cotoroaia a fost construitã provizoriu în anul 1907 pe un teren de 600 mp. Dupã anul 1965 şcoala a fost construitã din beton şi cãrãmidã pe un teren alãturat unde se aflã şi astãzi şi care strigã puternic cã trebuie reabilitatã. De aici a plecat ca profesor de matematicã la Drobeta Turnu Severin Ion Moraru, pe care l-am cunoscut destul de bine mai ales în mandatul 1992-1996, când ambii eram primari, eu la Voloiac iar el al municipiului Drobeta Turnu Severin. Astãzi şcoala primarã Cotoroaia este bine populatã având grupã de grãdiniţã şi un post de învãţãtor, cu Cernãianu Elena şi Turcu Ion pe post de cadre didactice.
A mai rãmas satul Valea Bunã, cel care nu a avut pentru început şcoalã primarã proprie, elevii de aici învãţând mai întâi la Şcoala din Cernaia, beneficiind de local propriu în jurul anului 1965, când avea douã posturi de învãţãtori. Din acest sat provine familia profesorului Constantin Dãnciulescu, fost profesor şi director al Şcolii din Voloiac şi soţia sa Elisabeta Dãnciulescu, astãzi pensionari aproape octogenari.
La şcoala din sat funcţioneazã ca învãţãtor fiul lor cel mic Gheorghe Dãnciulescu, educatoare fiind Popescu Maria. Fiul cel mijlociu Romeo Dãnciulescu este învãţãtor la şcoala din Strehaia. Tot din acest sat a plecat şi cunoscutul avocat Pompiliu Drãghici, astãzi profesor universitar al Facultãţii de drept din Craiova.
Nu pot sã-l omit nici pe Teodor Abagiu care cu mulţi ani în urmã a fost profesor la Şcoala din Voloiac, astãzi veritabil ziarist şi director al sãptãmânalului ,,Obiectiv Mehedinţean”. Ar mai trebui amintite aici şi profesoarele pensionare acum Tudorica şi Elisabeta Dãnciulescu, precum şi familia Sevastiţa şi Florin Bãlulescu, astãzi cadre didactice la şcoala din Strehaia. Spre bucuria locuitorilor comunei, satul de centru Voloiac beneficiazã de un local modern de şcoalã, cu dotãri corescunzãtoare, finalizat în anul 2003 când mã apropiam de încheierea celui de-al treilea mandat de primar.
Sala de calculatoare şi internetul asigurã modernul zilelor noastre, iar terenurile de fotbal şi handbal, precum şi gardul împrejmuitor din ciment fac priveliştea mai plãcutã.
Şi pentru ca similitudinea sã fie aproape perfectã, am spus cã acum peste 125 de ani învãţãtorul Şcolii Voloiac a fost strãbunicul Ioan I. Drãghici, astãzi la aceastã şcoalã mai funcţioneazã fratele Valentin şi soţia Sabina Drãghici, aflaţi aproape de încheierea nobilei cariere didactice.
Aceasta este istoria învãţãmântului din comuna Voloiac de la începuturile sale şi pânã în prezent, urmând ca generaţiile viitoare sã urce stacheta nobilei meserii de profesor sau învãţãtor, luând exemplul înaintaşilor care s-au jertfit pe altarul educaţiei tinerelor generaţii.
Celor din familia Drãghici le revine datoria sã continue tradiţia înaintaşilor, dedicându-se ani şi veacuri de-a rândul admirabilei misiuni de educare a copiilor.
prof. Constantin Drãghici

About autor