ORA DE RELIGIE (sau Cer unirea cu Rusia)

Când vor apãrea aceste rânduri, postul Sfintelor Paşti va fi început şi dezbaterile privind Ora de religie nu se vor fi încheiat. Simt cã trebuie spus dintru început pânã la încoronarea oricãrui sfârşit cã suntem pe o cale greşitã, ne mâncãm între noi şi ne este din ce în ce mai rãu, dar, nu vrem sã înţelegem: sufletul nostru priveşte mai mult cãtre Rãsãrit (ce mult poate face o razã cu un suflet omenesc, – Dostoievski), se simte mai liber aşa, şi când a fost cu mâinile încãtuşate şi când le poate împreuna în rugãciune… Suntem nişte falşi estici care vor sã falsifice Apusul, negându-şi chiar identitatea… ortodoxã. Din Vest încep sã ne vinã roadele nedorite şi negândite integrãrii noastre: homosexualitate, droguri, ateism şi câte şi mai câte nevrednicii de care Rusia a reuşit sã se scuture.
Unii ne-au lãsat din braţe prea repede şi alţii n-au apucat sã ne prindã, – aşa m-a întâmpinat un bãtrân în urmã cu aproape treizeci de ani când am venit preot în Eşelniţa. Prin anii 1987 – 1988 – 1989 mulţi tineri (Bãlan, Pãtãşanu, Oprişan, Florea, Costache, Pãcurariu, Boştinã, Belgun, Rostescu, Costescu, Ielenek, Brâncoveanu, Atanasescu etc.) se alipiserã de Bisericã, deşi le era interzis orice contact cu aceasta. Am fost acuzat cã fac propagandã religioasã cu elevii, amintindu-mi-se cã şcoala este despãrţitã de Bisericã. Chemat la Inspectoratul Şcolar Judeţean, la Securitate… A venit Revoluţia. Nucleul de tineri de la Eşelnia a sãpat fundaţiile noii mânãstiri Vodiţa. În fiecare dimineaţã pãrintele stareţ Nicodim (actualul nostru Episcop) venea cu un ARO şi îi lua pe aceştia, aducându-i seara înapoi. Alţi tineri asemeni lor, muriserã cu piepturile goale şi flori în mâini strigând în faţa gloanţelor atee: Cu noi este Dumnezeu! În 1990, fãrã prea multã zarvã, înţeleptul Patriarh Teoctist a reuşit sã obţinã reintroducerea Religiei în şcoala româneascã. Astfel, un lan istoric din care fuseserã rupte aproape 50 de zale (ani) era refãcut.
Astãzi, prin încercarea de scoatere a Religiei în afara Programei şcolare, se vrea mutilarea tinerilor (care şi aşa sunt destul de debusolaţi, uneori şi din cauza profesorilor de Religie, trebuie sã recunoaştem) sau chiar uciderea spiritualã a acestora, încercând determinarea unui strigãt sfâşietor: nu vrem Dumnezeu, nu existã Dumnezeu. Este de neînţeles schimbarea aceasta de mentalitate, atât de rapidã. Îmi amintesc o relatare a lui Al. Lascarov Moldoveanu: se spune cã la o Orã de religie a venit în inspecţie un ateu, întrebându-i pe copii ce învaţã la aceastã disciplinã. Toţi au rãspuns, erau din clasa a III a, cã învaţã despre Dumnezeu. Inspectorul ateu i-a derutat pe copilaşi: l-a vãzut cineva pe Dumnezeu, şi dacã nu, înseamnã, simplu, cã El nu existã. Copiii s-au uitat miraţi unul la celãlalt rostind în şoaptã: nu este Dumnezeu, nu este Dumnezeu… Profesoara de religie a intervenit: copii, voi îl vedeţi pe domnul inspector? Daaa, au rãspuns copiii. Înseamnã cã domnul inspector existã? Daaa, au întãrit copiii. Dar, mintea domnului inspector o vedeţi? a continuat profesoara. Nu, au murmurat copiii. Înseamnã cã domnul inspector nu are minte? Copiii, din acel bun simţ românesc, nu au mai rãspuns. (Pe data de 13 noiembrie, anul trecut, am înaintat o interpelare Curţii Constituţionale a României, pe care o reiau aici, deoarece mi se pare actualã în problematica ei: În cursul acestei dimineţi, la intrarea în sediul instituţiei pe care o conduce, întrebat sâcâitor de mult într-o anumitã problemã, preşedintele Curţii Constituţionale a României, domnul Augustin Zegrean a rãspuns, vizibil iritat: Ştiţi cum sunteţi voi, ziariştii? Sunteţi ca ãia de merg la popi sã le citeascã din Biblie, deşi au şi ei Biblia şi ar putea citi singuri. Citiţi Constituţia, o aveţi!
Ne mirãm de ce Curtea Constituţionalã a României s-a pronunţat asupra predãrii Religiei aşa cum s-a pronunţat? Ne întrebãm care mai este rolul Curţii Constituţionale a României, dacã toţi oamenii au Constituţia pe care o pot citi şi singuri?
Ãia, popi, – nu este un limbaj civilizat, nici mãcar constituţional, domnule Zegrean, ca sã nu mai vorbim de sensul adânc aflat dincolo de afirmaţia dumneavoastrã.
Atenţie!)
Bunicul, şi când eram student, la despãrţire mã îndemna: sã fii cu minte, sã mergi frumos pe drum!…
Se poate demonstra cu uşurinţã cã pãrinţii care vor merge la şcoalã pentru a semna acel acord ca fiii (fiicele) lor sã creascã sãnãtoşi şi deplin (mental) prin participarea şi la Ora de religie, respectã şi împlinesc sfatul bunicului meu, cã sunt cu minţi(le) la ei. Altfel, mie nu-mi va rãmâne decât sã cer… unirea (spiritualã) cu Rusia.
de pr. Sever Negrescu

Tags: ,

About autor