Profesorii de Religie din Mehedinţi au luat parte la Consfãtuiri

Sâmbãtã, 19 septembrie, în Episcopia Severinului şi Strehaiei a avut loc consfãtuirea anulã a preoţilor şi profesorilor laici care predau disciplina Religie în unitãţile de învãţãmânt mehedinţene.
Evenimentul s-a desfãşurat în sala ,,Mitropolit Nestor Vornicescu” de la Centrul Eparhial din Drobeta Turnu Severin şi a fost moderat de prof. Dana Sãftoiu, inspector de specialitate din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, şi consilierul Sectorului Învãţãmânt şi Tineret al Episcopiei Severinului, preotul Ioan Ovidiu Polexã.
În cadrul şedinţei au fost evidenţiate aspecte din anul şcolar 2013-2014 şi s-au stabilit prioritãţile pentru noul an şcolar.
Ordinea de zi a cuprins şi prezentarea noutãţilor de la disciplina Religie, a activitãţilor extraşcolare desfãşurate de ISJ Mehedinţi în parteneriat cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, precum şi a proiectelor educaţionale iniţiate de Patriarhia Românã.
Celor de faţã le-au fost prezentate, printre altele, şi aspecte recente din viaţa dinamicã a Bisericii, implicatã în educaţia tinerilor. Astfel, profesorii care au luat parte la Reuniunea Naţionalã a Tinerilor Ortodocşi de la Baia Mare, din perioada 3-6 septembrie 2014, au împãrtãşit impresii şi au recomandat celorlalte cadre didactice sã promoveze evenimentul în rândul elevilor pentru o participare mai numeroasã la ediţia de anul viitor.
De asemenea, Pr. Cosmin Eftimie Necşoiu, inspector al Biroului de Catehizare, le-a comunicat dascãlilor noutãţile din cadrul proiectului educaţional “Alege Şcoala!”, implementat de Patriarhia Românã şi Fundaţia World Vision România.
“În cadrul proiectului s-a creat un instrument educaţional pe baza cãruia se vor desfãşura activitãţile cu elevii, instrument care a fost depus spre acreditare, iar toţi cei care vor face activitãţi cu copiii vor fi acreditaţi. Astfel, consilierii pentru tineret vor avea o ocupaţie recunoscutã în România pentru care vor fi plãtiţi şi vor putea sã se implice şi în alte programe de activitate de acest gen în Patriarhia Românã. Proiectul «Alege şcoala!» nu se va termina dupã încheierea finanţãrii proiectului, ci va continua prin derularea activitãţilor din cadrul centrelor catehetice înfiinţate. De asemenea, câteva zeci de copii din Episcopia Severinului şi Strehaiei vor lua parte în mod gratuit la taberele de varã de anul viitor” a precizat Pr. Cosmin Eftimie Necşoiu.
Întâlnirea s-a încheiat sub semnul rugãciunii, urmând ca dascãlii sã punã în aplicare noile prevederi ale sistemului educaţional.

Tags:

About autor