Nici jocurile marinãreşti nu mai sunt ce au fost… !!!

Ziua Marinei Române este o sãrbãtoare civilã şi militarã, marcatã de autoritãţile publice şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestãri cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase. 15 august, este mare sãrbãtoare pentru creştinii ortodocşi, Adormirea Maicii Domnului şi Ziua Marinei Române.
Anul acesta s-au împlinit 113 ani de la prima sãrbãtorire a Zilei Marinei Române. Oficializatã ca onomasticã a marinarilor români, pentru prima datã în 1902, de Sfânta Maria, Ziua Marinei Române a devenit, dupã mai mult de un secol, un festival al apelor sãrbãtorit în toate porturile din ţarã.
Vineri, în portul Drobeta Turnu Severin, autoritãţiile locale au pregãtit celebrarea Zilei Marinei Române, vremea fiind favorabilã desfãşurãrii manifestãrilor pregãtite de organizatori.
Aproximativ 1.500 de severineni au venit anul acesta în portul severinean atraşi, în special, de jocurile marinãreşti.
Ziua Marinei de anul acesta a fost una obişnuita. Autoritãţile locale (prefectul judeţului Nicolae Draghiea, presedintele interimar al CJ Mehedinţi, Aladin Gigi Georgescu, şi viceprimarul municipiului Marius Screciu) au avut acelaşi discurs de parcã l-ar fi “copy-paste” între ei, iar despre jocurile marinãreşti nici ele nu mai sunt ce au fost.
La proba cu porcul agãţat deasupra Dunãrii la capãtul şcondrului (n.a.- prãjinã de lemn unsã cu vaselinã) s-au înscris vreo 15 tineri (cam atâţia erau pe şlepul Brateş unde s-a desfãşurat proba), majoritatea din Schela Cladovei care timp de 15 minute s-au invitat unii pe alţii care sã înceapã spre enervarea publicului. Concurenţii la proba purcelului agãţat la şcondru nu erau convinşi cã la capãtul prãjinii este purcelul, pentru cã acesta nu dãdea nici un semn de viaţã, plictisit probabil, şi el, de promisiuni electorale şi rectificãri de buget. Demn de remarcat este faptul cã cei din Schela Cladovei, zona defavorizatã de autoritãţile locale, au curaj sã arate oficialitãţilor cã şi ei pot avea… porci. Pâna la urmã decât 4 au avut curajul de a încerca sã atingã purcelul care se afla în sac, ceilalţi au fãcut mai mult gãlãgie.
Dupã 10 minute de încercãri s-a gãsit un “jmecher” între ei care a parcurs prãjina unsã cu vaselinã pe burtã şi deşi a fost contestat de public “premiul cel viu” a fost adjudecat de el, trişând pur şi simplu.
A urmat proba finala “Raţele şi vânãtorii” probã în care un numãr de raţe au fost aruncate în apã de cãtre organizatori şi curajoşii trebuiau sã sarã în apã, iar cine ajungea primul la raţã o câştiga, dar şi aici surprizã… câteva raţe erau… deja moarte, pentru cã sãracele, se sufocaserã în sac!
Concluzia: ….nici jocurile marinãreşti nu mai sunt ce au fost… !!!
Ar trebui organizate jocuri pentru politicieni, gen, cine linge osul îi creşte mirosu, raţa-i dracu cu politica voastrã cu tot… ş.a.