Tradiţiile MARINEI ROMÂNE în lupta pentru apãrarea patriei, a independenţei şi suveranitãţii României

Din zorii sec. XX mai exact din anul 1902, pentru marinarii români, ziua de 15 august are nu numai semnificaţia unei sãrbãtori religioase, ziua Sfintei Marii, ci a unei sãrbãtori de suflet, aflatã sub semnul generosului simbol – ZIUA MARINEI ROMÂNE.
Este ziua când, prin tradiţie, poporul român, un popor cu o vocaţie de navigator de peste douã milenii, îi omagiazã pe cei care şi-au legat destinul de întinsul nemãrginit al apelor.
Ei, marinarii, pe cãile fãrã pulbere au stabilit punţi de legãturã cu civilizaţiile lumii, au fãcut posibile schimbãrile de valori materiale şi spirituale cu alte popoare, având o importantã contribuţie la propãşirea neamului românesc.
Cu acelaşi spirit de dãruire cu care au strãbãtut mãrile şi oceanele lumii, marinarii, atunci când ţara le-a cerut-o au fost gata sã-i apere independenţa, suveranitatea şi nu rareori undele albastre ale mãrii sau Dunãrii au fost înroşite de sângele lor.
ZIUA MARINEI ROMÂNE constituie, aşadar prilejul ca “acei oameni care îşi duc viaţa dincolo de ochii lumii, sã-şi dea întâlnire cu pãmântenii”, întâlnire care an de an este aşteptatã cu interes nu numai de marinari, ci şi de populaţia şi turiştii din oraşele porturi la DUNÃRE şi MARE, când paradele navale, pe apã sau jocurile marinãreşti strecoarã în sufletele lor un strop de mândrie şi bucurie.
Sãrbãtorim cu acest prilej pe marinarii români, militari sau civili, aceşti oameni curajoşi, care îndrãgesc viaţa asprã dintre cer şi apã, cu marile ei satisfacţii, dar şi cu greutãţiile de nebãnuit, care înfruntã cu bãrbãţie vitregia sorţii şi stihiile adâncurilor care au iubit dintotdeauna libertatea şi adevãrul, au fost mereu în fruntea luptei pentru dreptate socialã şi independenţã naţionalã.
Dovadã a temeritãţii şi vitejiei marinarilor noştri stã înscrisã şi istoria activitãţii lor multimilenare, ale cãrei începuturi se leagã de chiar zorile omenirii.
Pentru cã încã din epoca paleoticã şi neoliticã oamenii de pe aceste meleaguri au îndrãgit apele, au trãit pe malurile lor şi le-au folosit, practicând cãrãuşia cu luntrile lor monoxile de pe un mal pe altul, sau de-a lungul fluviului, ori ieşind cu ele în larg la pescuit.
Calitãţile marinãreşti ale dacilor şi romanilor, strãmoşii noştri, curajul şi dârzenia lor, calmul în lupta pentru ca valurile Dunãrii cu colţii de stâncã sau bancurile de nisip ce îi pândeau sub ape ca şi lupta cu uraganele mãrilor, s-au transmis poporului român care a continuat sã locuiascã şi sã munceascã în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Domnitorii români au avut pe “drumul fãrã pulbere” al Dunãrii, legãturi cu toate populaţiile din bazinul dunãrean, iar pe calea mãrii cu popoarele de pe ţãrmurile mãrii Egee, mãrii Adriatice, mãrii Mediterane şi chiar ale Oceanului Atlantic.
Dupã pacea de la KUCIUK KAINARGI (1774), stãruinţa unor oameni luminaţi, precum Enache Vãcãrescu, a smuls Porţii Otomane “hatişeriful” prin care Valahia avea dreptul sã contruiascã saici, caice, iar în baza acestei aprobãri, domnitorul ţãrii ALEXANDRU MORUZI, a putut emite “Hrisovul pentru corãbiile ce sunt a umbla pe apa Dunãrii”, corãbii ce aveau misiuni de transportat mãrfuri dar şi misiunea de a “Asigura Poliţia pe Dunãre şi apãrarea fruntarilor ţãrii în aceastã parte”.
Sub Domnitorul Unirii, ALEXANDRU IOAN CUZA, flotilele celor douã principate, prin Înaltul ordin de zi nr. 174/22.10.1860 s-au unit într-un singur corp.
Prin decizia Ministerialã nr. 100/29.03.1910, la Galaţi, s-a înfiinţat prima subunitate de marinã subordonatã nemijlocit Corpului de grãniceri – Compania de Grãniceri-Marinã.
Noua perioadã de dezvoltare cunoaşte marina românã dupã Unirea Principatelor din 1859, noul stat român ducând o politicã de susţinere a intereselor ţãrii în comerţul pe Dunãre şi Marea Neagrã, spre lumea mediteranã şi occident.
În aceastã perioadã s-a închegat flota pe Dunãre, în care marinarii au luptat pe apã dar şi pe uscat ca artilerişti în rãzboiul pentru independenţã din anii 1877-1878, mulţi dintre ei înscriindu-şi numele alãturi de alţi eroi în cartea vitejiei neamului românesc.
În acest rãzboi Flotila Românã a scufundat mai multe nave otomane, printre care monitoarele cuirasate DUBA-SEFI şi POTGORIŢA, a efectuat mai multe baraje de mine la RENI, BRÃILA, NEDEIA, CORABIA, PARPAN, a sprijinit cu foc trecerea peste Dunãre a unitãţilor ruseşti în zonele BRÃILA ŞI ZIMNICEA, iar apoi a unitãţilor româneşti podul de la SILIŞTIOARA, iar prin focul bateriilor româneşti de la Calafat a susţinut asediul asupra Vidinului.
Noi fapte de vitejie au înscris marinarii români în anii celui de-al doilea rãzboi mondial. Astfel, în perioada în care armata, alãturându-se coaliţiei antihitleriste, forţele fluviale ale marinei române au provocat numeroase pierderi trupelor inamice, le-a capturat pe Dunãre peste 500 de nave de transport şi luptã, au dragat 2411 Km pe fluviu, au executat 1148 de pase şi au explodat peste 100 mine.
Portul Orşova a fost eliberat în seara zilei de 28 august, iar localitatea Gura Vãii şi Vir, în ziua de 31 august 1944, forţele hitleriste fiind lichidate de cãtre luptãtorii români. Vor rãmâne pentru totdeauna în conştiinţa naţiunii noastre nepieritoarele fapte de arme ale cãpitanului Aurel Gurghianu, ale cãpitanului Nicolae Iovãnel şi fochistului Ion Arghir care, împreunã cu viteazul echipaj “DJERDAP”, au cãzut la datorie în ziua de 11 octombrie 1944, în preajma Orşovei.
În al doilea rãzboi mondial au fost douã acţiuni mari:
Dupã 23 august, trupele germane au intenţionat sã blocheze navigaţia în zona Clisurii, fapt pentru care au trimis în douã rânduri vapoare încãrcate cu ciment care sã fie explodate în vederea blocãrii canalului navigabil în Clisurã.
Activitatea deosebitã a marinarilor români de pe Flotila de la Dunãre a fãcut sã eşueze planurile armatei germane.
A doua acţiune a fost în septembrie 1944, când trupele de elitã ale armatei germane şi maghiare au trecut la ofensivã pe mai multe direcţii: pe Criş, pe Valea Mureşului, Oraviţa – Anina şi pe Clisura Dunãrii.
Pe Clisura Dunãrii a mers pe douã direcţii – pe uscat şi pe apã. În aceastã direcţie, un rol deosebit în opinia ofensivei l-au avut regimentele 94 Orşova şi 95 de la Turnu Severin, iar pe Dunãre un rol deosebit l-au avut unitãţile marinei militare din zona care au zãdãrnicit ofensiva armatei germane pe direcţia Baziaş – Moldova Veche – Orşova – Turnu Severin. Un rol important l-a avut cooperarea armatei române cu populaţia din zonã, în mod deosebit cu pescarii.
Astfel, având structuri de tip militar şi fiind dotate cu nave capabile sã execute misiuni de luptã, unitãţiile de marinã grãnicereascã s-au acoperit de glorie în timpul celor douã rãzboaie mondiale, prin participarea lor efectivã atât la acţiunile de luptã desfãşurate pe mare şi fluviu, cât şi la acţiunile de curãţire a porturilor minate ale Dunãrii, dupã încheierea ostilitãţiilor.
Marinarii români, prin misiunile ce le revin potrivit legii, sãrbãtoresc la 15 august ZIUA MARINEI ROMÂNE, prilejuitã de prãznuirea Sfintei Fecioare Maria, patroana tuturor, arboreazã la catarg pavilionul naţional.

Purtând cu mândrie însemnele distintive ale originii şi apartenenţei lor, cãlãuzindu-se şi perfecţionându-se continuu de-a lungul zbuciumatei noastre istorii, marinarii militari vegheazã permanent la posturile lor de la hotare, acţionând cu fermitate pentru respectarea necondiţionatã a voinţei exprimatã prin lege a statului nostru în marea teritorialã şi pe fluviul Dunãrea.
Strãjuitorii de astãzi ai fruntariilor de apã ale României, marinarii prin specializarea lor de bazã şi politiştii de frontierã prin misiunile ce le revin potrivit legii, sãrbãtoresc pe 15 august, ZIUA MARINEI ROMÂNE.
De ZIUA MARINEI ROMÂNE, la 15 august, marinarii de astãzi îi omagiazã pe cei de ieri, adevãraţii fãptuitori de istorie, garantând, totodatã, cã am recepţionat mesajul lor de înalt patriotism pe care ni l-au transmis şi pe care îl vom duce mai departe prin ei şi urmaşii lor.
Graţie tradiţiei şi experienţei sale în domeniu, România, cu toate greutãţiile inerente, transformãrilor structurale pe care le suportã, îşi va menţine atât o flotã militarã semnificativã, capabilã sã facã faţã obligaţiilor asumate în calitate de membru NATO, cât şi o flotã comercialã suficientã nevoilor actuale şi de perspectivã ale economiei româneşti.
Marina Militarã a fost dotatã cu trei puternice fregate: “REGELE FERDINAND” , “REGINA MARIA” şi fregata “MÃRÃŞEŞTI”.
Au fost create forţe suple şi flexibile, pe deplin interoperabile cu forţele navale ale NATO, care sã-şi asume o serie de misiuni mult mai ambiţioase şi mai complexe decât pânã acuma.
Marina Militarã şi cea Civilã îşi va pãstra o capacitate adecvatã cerinţelor, pentru pregãtirea noilor generaţii de specialişti în diverse domenii marinãreşti.
Învãţãmântul tehnic românesc trebuie la rândul lui, sã asigure continuitate pregãtirii specialiştilor necesari industriei navale.
Sãrbãtoarea marinarilor militari ne oferã plãcutul prilej de a adresa respectuoase mulţumiri tuturor acelora care au sprijinit eforturile pentru aplicarea legii în marea teritorialã şi pe fluviul Dunãrea.
În aceste momente gândul nostru de bine se îndreaptã şi cãtre camarazii marinei civile, poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontierã, pompieri, constructori navali lucrãtori portuari, pe care i-am simţit permanent alãturi pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin.
SFÂNTA FECIOARÃ MARIA, protectoarea marinarilor români, sã vã însoţeascã şi sã vã ocroteascã, oriunde veţi fi!
În memoria tuturor eroilor MARINEI MILITARE, pe care o sãrbãtorim, pentru gloria veşnicã a celor pieriţi în adâncul apelor, vã rog sã pãstrãm un moment de reculegere.
LA MULŢI ANI ŞI BUN CART ÎNAINTE! “ VÂNT DIN PUPÓ !
Comandor ing. (r) Popa Nicolae

About autor