De la “Tu când zâmbeşti?” la “Ce ai face pentru un zâmbet?”

Duminica, 28 iunie 2014, a avut loc lansarea cãrţii “1000 şi un zâmbet” în urma proiectului cu acelaşi nume. Vreau sã le mulţumesc tuturor celor care au fost prezenţi în acea zi importantã pentru mine. “1000 şi un zâmbet” este cel mai important proiect coordonat de mine în Asociaţia Volimpact pânã acum. Am avut mari emoţii deoarece nu mã aşteptam la un numãr aşa mare de elevi prezenţi. Implicarea colegilor mei în acest proiect şi a doamnei Ileana Cernovici, preşedinta asociaţiei Volimpact, a fost foarte mare. Am lucrat toţi cot la cot pentru a reuşi sã finalizãm într-un termen cât mai scurt cartea. Faptul cã mama mea, Veronica Nicolae, mi-a fost alãturi pe tot parcursul proiectului, dar şi fiind prezentã la lansarea cãrţii, mi-a adus zâmbetul pe buze.
Sper la continuarea acestui proiect, dar tema sã fie alta decât cea de anul acesta. Anul viitor mi-am propus sã trec pragul altor licee, altor clase şi sã mã întâmpine alte zâmbete alãturi de colegii mei din asociaţie. Tema şi întrebarea pe care fiecare o va primi va fi aceea “Ce ai face pentru un zâmbet?”, diferitã de cea de anul acesta “Tu când zâmbeşti?”.
Cu toţii ne dorim un succes cât mai mare şi anul viitor, dar şi pentru restul proiectelor noastre pentru cã asociaţia Volimpact are multe surprize pregãtite, una din ele fiind deja în desfãşurare, “Cafeneaua Cosmopolitã” sau altul deja pregãtit sã fie pus în aplicare, “Ateliere de învãţare”.
Sunt fericitã sã fac parte din asociaţia Volimpact şi sã am nişte colegi dornici de noi proiecte, implicaţi şi cu foarte multe idei.

Tags:

About autor