În USL Mehedinţi dreapta nu ştie ce face stânga

În USL Mehedinţi situaţia nu pare clarificatã, principalele douã partide pãrând sã se situeeze pe poziţii total antagoniste. Deşi în PNL Mehedinţi au avut loc alegeri, partidul având în acest moment un preşedinte şi o nouã conducere statutar alese, relaţiile cu partenerii de alianţa nu s-au schimbat radical. Deja a avut loc o întânire între liderii USL Mehedinţi, dar aceasta a fost una de ochii lumii, fãrã sã se ajungã la un consens.

Vor ceda social-democraţii presiunii PNL Mehedinţi?
Principala divergenţã rãmâne recuperarea de cãtre PNL Mehedinţi a posturilor pierdute de la nivelul conducerii administraţiei publice locale, respectiv de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin. Cu siguranţã, dacã va ceda, PSD Mehedinţi va fi pus în situaţia sã împartã puterea localã cu liberalii, situaţie care nu este deloc pe placul acestui partid. PSD Mehedinţi este partidul care are ultimul cuvând în cadrul alianţei politice din care face parte chiar din perioada când preşedintele liberalilor mehedinţeni era Liviu Mazilu, iar relaţiile funcţionau foarte bine. Îndepãrtarea fostului liberal şi alegerea unei noi conduceri a PNL Mehedinţi nu a fost în niciun caz pe placul social-democraţilor, partidul care deja dominã autoritar scena politicã localã. PSD Mehedinţi, sau mai exact liderul sãu, îşi doreşte un partener politic slab, astfel încât, pe de-o parte, sã facã jocurile în alianţã, iar, pe de altã parte, sã se întãreascã şi mai mult. La rându-i, PNL Mehedinţi şi-a propus, dupã alegerea unei noi conduceri, sã devinã un partid independent de orice influenţã politicã, dar şi sã se întãreascã în judeţ dupã lunga perioadã de instabilitate. Cu alte cuvinte, principalele partide ale USL Mehedinţi au în primul rând propriile lor interese politice.

PNL Mehedinţi, vãduvit în continuare de principalele poziţii administrative
La ultimele alegeri locale, PNL Mehedinţi a obţinut un numãr important de aleşi aleşi locali, rezultat care a permis ocuparea unor funcţii în conducerea administraţiei publice locale. Cu toate acestea, PNL Mehedinţi nu mai deţine în prezent nicio funcţie, deşi este parte a alianţei politice aflate la guvernarea localã. PNL Mehedinţi este printre puţinele partide locale care, de la înfiinţare, a avut aleşi în structurile administraţiei publice locale şi judeţene, dar şi la nivelul conducerilor acestora. Practic, începând din anul 1996, cu excepţia unei singure legislaturi, respectiv 2004-2008, PNL Mehedinţi a avut reprezentanţi în conducerea administraţiei publice locale, incluzând aici şi funcţiile de prefecţi şi subprefecţi. Cea mai bunã reprezentare a fost la nivelul Consiliului Judeţean Mehedinţi, unde liberalii locali au obţinut poziţii importante, care le-a permis sã-şi consolideze structurile locale de partid. Dupã ultimele alegeri locale, cele din vara anului trecut, Liviu Mazilu a deţinut pentru doar câteva luni funcţia de vicepreşedinte al CJ Mehedinţi, el demisionând înainte de începerea campaniei pentru alegerile parlamentare. Liviu Mazilu şi-a motivat aceastã decizie prin aceea cã nu dorea sã planeze asupra sa suspiciunea cã s-ar folosi de funcţia deţinutã pentru a-şi face campanie electoralã, dar şi cã implicarea în campania electoralã nu i-ar fi permis sã se ocupe de activitatea administrativã. În locul sãu, în funcţia de vicepredinte al CJ Mehedinţi, a fost aleasã Adriana Bãdãnoiu. Aceasta nu mai este membrã a PNL Mehedinţi, deoarece a fost exclusã din partid, alãturi de Liviu Mazilu şi Romulus Vâlcu. Daniel Cîrjan a fost ales în funcţia de viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin chiar dupã consumarea scrutinului local. Daniel Cîrjan a fost schimbat din funcţie şi înlocuit chiar cu Romulus Vâlcu, proaspãt exclus din PNL Mehedinţi. Pãstrarea Adrianei Bãdoniu în funcţie, deşi exclusã din partid, şi înlocuirea lui Daniel Cîrjan au fost posibile datoritã susţinerii consilierilor social-democraţi, într-o ofensivã care a avut la bazã o rãzbunare politicã evidentã. Din cauza acestei „inginerii” politice, PNL Mehedinţi a ajuns în situaţia de a nu mai avea reprezentare la nivelul conducerii administraţiei publice judeţene şi locale. Noua conducere aleasã a PNL Mehedinţi şi-a asumat sarcina de a recâştiga aceste importante poziţii administrative.

Tags:

About autor