Despre vaci, boi, politicã şi bãşcãlia bãsistã

Tocmai mã pregãteam sã scriu despre un subiect care nu are neapãrat o legãturã directã şi vizibilã cu politicul, deşi se pare cã tot are, ci mai degrabã are legãturã doar cu viaţa satului şi condiţia destul de ingratã a specialistului în zootehnie, când am fost confiscat tot de un subiect politic, respectiv de declaraţiile intempestive ale lui Traian Bãsescu.
Îmi propusesem sã relatez discuţia pe care am avut-o cu un respectabil domn, stradalmente, despre lumea satului mehedinţean. M-a interpelat, ca sã zic aşa, recunoscându-mã din ziar, şi am tot discutat despre problemele din zona dumnealui profesionalã: zootehnia, mai precis însãmânţarea artificialã şi condiţia geneticã a animalelor. Nu vã aşteptaţi la una ca asta, nu? Nici eu.
I-am mãrturisit cã şi eu privesc cu interes emisiunile de la tv ce fac referire la viaţa satului, la fermele agricole, la viaţa de zi cu zi a ţãrãnimii, atât cât mai e şi aşa cum mai e ea astãzi. Privesc cu atenţie şi încântare pentru cã îmi dau seama cã dacã avem o şansã în lumea de azi şi de mâine aceasta e legatã de agriculturã, de zootehnie, de cât de serios şi de meticulos e statul în relaţia cu mediul rural. Deja vedem cã mediul industrial e la pãmânt, cã şomajul urban e masiv şi fãrã soluţie. Atunci e limpede cã şansa noastrã o reprezintã tot ţãrãnimea, tot agricultura, zootehnia, legumicultura. Mãcar sã avem produse sãnãtoase şi ieftine, aşa cum aveau bunicii noştri. Am discutat mai ales despre o specie de vaci pentru carne, franţuzeascã, pe care am admirat-o şi eu, şi mi-aş fi dorit, fãrã a fi vreun specialist, sã înfloreascã şi la noi în judeţ. Satul de munte mehedinţean ar fi propice unei asemenea investiţii. E un loc frumos, chiar foarte frumos, dar sãrac şi uitat, şi a cãrui singurã şansã e creşterea animalelor. Mi-a plãcut sã vorbesc cu acel domn. Chiar dacã eu nu mã pricep, chiar dacã am altã formaţie şi alte gusturi culturale, recunosc cã îmi place felul sãnãtos, simplu şi responsabil în care privesc lucrurile aceşti oameni ce sunt legaţi profesional dar şi prin pasiune de lumea satului românesc. Avem nevoie de asemenea oameni.
Din pãcate am ajuns acasã tocmai când domnul preşedinte Bãsescu vorbea, iarãşi, despre procurori şi despre politicã. Şi mi-am dat seama cã nu prea avem vreo şansã, ca naţiune, sã ne concentrãm pe ceva serios şi imediat, grav şi necesar, din cauza subiectelor acestea politice intens mediatizate şi a acuzelor ce curg de o parte şi alta.
Suntem captivi într-o Românie televizatã şi tembelizatã, ţinuţi la foc mãrunt de unii alde preşedintele, şi nu ne putem preocupa serios şi constant de lucrurile cu adevãrat importante decât secvenţial. Intrigi, comploturi, interese, mafii locale, şmecherii, demagogie – în vreme ce nu doar biata lume a satului agonizeazã, ci şi lumea oraşului, tineri, femei şi vârstnici, cu toţii suntem victimele acestui climat otrãvit şi intolerant, prostesc şi vanitos, şi care nu mai lasã loc luciditãţii şi interesului naţional. Noi ne subminãm singuri. În loc sã ne preocupãm de ferme, de ateliere, de cartierele mãrginaşe, de categoriile sãrace, de culturã, artã, teatru, sport, educaţie şi sãnãtate – ne blocãm mereu şi mereu în rãzboaiele politice, în bãşcãlia aceasta de tip bãsist de la televizor. Pun pariu cã televiziunile o sã stea cel puţin o sãptãmânã sã descifreze ce a zis şi ce a vrut sã zicã preşedintele Bãsescu. Bã, şi ce le-a zis-o. Bã, şi ce i-au zis-o, de la obraz. Bã şi ce…. şi tot aşa.
Mult mai sãnãtos şi mai profitabil ar fi sã depunem acelaşi efort mediatic pentru a discuta, de exemplu, despre vacile de carne sau producţia de anvelope. Apropo de anvelope, pun pariu cã nici pânã azi nu s-a asfaltat aşa zisul drum ce duce muncitorii la fabrica de anvelope din oraş, şi tot prin hârtoape o ţin salariaţii. În alte pãrţi le-ar fi fãcut şi şosea suspendatã, doar sã aibã oamenii un loc de muncã!

Tags:

About autor