Ce se naşte din pisicã şoareci manîncã

Cam toatã presa internã a dat „delete” importanţei istorice a zilei de 23 august, doar-doar o rãmîne în memoria colectivã ca zi de îngropãciune a autointitulatului rege decedat pe meleaguri turceşti. Erijaţi în istorici cu acest prilej, unii nepricopsiţi s-au adãpostit de ploaie şi-au pus de cîte-o clacã prin studiourile naţionale, alţii s-au dat în stambã în strada mare. Ce-o fi cãutat purtãtorul de iluzii şi de vorbe goale al benere printre ei, Dumnezeu ştie! La fel şi preşedintele, pãrãsit de aliaţii din presa internaţionalã, care au consemnat derapajele sale (aceasta însemnînd pierderea ultimelor redute de sprijin extern, adicã lovitura de graţie care îi confiscã pîrghiile de putere rãmase, în condiţiile în care a pierdut deja sprijinul popular), dispariţia autointitulatului rege al ţiganilor a picat pentru preşedinte ca o lespede pe picior, lipsindu-l de un aliat greu în bãtãliile electorale viitoare.

Scãpat din braţe de publicaţia germanã „Frankfurter Allegmeine Zeitung” şi atacat vehement de cãtre Karl-Peter Schwarz (acelaşi ziarist care anul trecut, în contextul referendumului de suspendare, îi ridica osanale), preşedintele ne-a oferit alte probe de cinism la priveghiul lui Cioabã, Dumnezeu sã-l ierte! Profitînd, ca de obicei, de prilej pentru a-şi îngroşa capitalul de simpatie în rîndul familiei îndoliate şi al etniei decedatului, preşedintele şi-a scos din buzunar şi a pus în funcţiune maşinuţa „mişcãrii populare”, creatã şi moşitã de nişte consilieri pe reţelele de socializare, ca sã-i asigure mezinei din nou drumul în Parlamentul European şi sã-i facã vînt doamnei de Pleşcoi la palatul din dealul Cotrocenilor. Sã aibã prezenţa la priveghi de-a face cu sentimentele? Greu de crezut! E mai degrabã tributarã unei strategii electorale, aşa cum, cîndva, îşi privea aliatul cu lacrimi de crocodil, adresîndu-i-se cu voce tremurãtoare: „Dragã Stolo…”. Vã mai amintiţi, nu-i aşa?

Cum euro-parlamentarele se apropie vertiginos, a crescut brusc şi interesul faţã de etnia îndoliatã. „Ce se naşte din pisicã şoareci mãnîncã!”. Convinsã de importanţa electoralã pe care rromii o au, mezina şi-a fãcut şi ea temele în bãtãtura lor, nu de alta, dar vine vremea voturilor. Toate mesajele sale din ultima vreme bat nicovala pe problemele supuşilor „regelui” decedat. Mã rog, acum treaba s-a complicat: „Regele” a murit, trãiascã cei doi „regi!”, care s-au bãtut pe coroane! Problemele lor existã cu adevãrat şi se manifestã. Dar mi-e greu sã cred cã interesul vizeazã mãsuri de soluţionare şi nu voturile, ca tichet de zbor pentru încã cinci ani la Bruxelles. E un tupeu fãrã margini sã te visezi din nou euro-parlamentar, dupã ce ai adus Ţara pe culmi de „succesuri”. Un curaj asemãnãtor americanilor, care şi-au crescut economia din pix şi au acum un P.I.B. cît al Suediei.

Ce este P.I.B.? Un indicator mincinos, inginerit şi tras de pãr pînã a ajuns sã reprezinte orice altceva, dar nu realitatea. P.I.B. – ul american pare uriaş, dar, în proporţie de peste 70%, e bazat mai mult pe consum. Ca şi producţie, China a întrecut de cîţiva ani S.U.A. Însã, în iulie, americanii au dat publicitãţii noi date de calculare a P.I.B.-ului, precum şi modul în care se calculeazã veniturile pentru pensie şi investiţiile în scop locativ, care adaugã miliarde de dolari economiei, sãltînd-o cu 3,6%, adicã 560 mld. dolari. Practic, o ţarã de mãrimea Suediei a fost adãugatã din pix economiei americane. Economia S.U.A. e un balon umflat cu pompa. De mai mulţi ani, îşi menţine dobînda aproape de zero, iar tipãrirea de dolari, prin repetate operaţiuni de relaxare cantitativã, ar trebui sã fie încetinitã, pentru cã a intrat deja într-o zonã foarte riscantã.

Ba cã datele economice publicate de China nu ar fi reale, ba cã raportãrile oficiale şi estimãrile analiştilor sînt neconcordante, americanii încearcã sã dea în cap Chinei, asmuţind agenţiile de tot felul pe capul ei, ca s-o discrediteze şi sã-i ia pieţele de desfacere. Aşa s-a întîmplat şi cu noi, şi uite unde am ajuns. Repet, „ce se naşte din pisicã, şoareci manîncã! Ştie tot globul cã monarhiile şi fiţele familiilor lor au tot mai puţini suporteri şi simpatizanţi în lume.

S-a scris în toatã presa occidentalã despre Irinuca, fata tatii, care se dã prinţesã de România, dar se ocupa ilegal, împreunã cu soţul ei, de sîngeroasele lupte de cocoşi. Cît de penibil, penal şi mîrşav ca doi oameni bãtrîni, care se pretind viţe nobile, sã tragã foloase din pariurile pe cocoşii luptãtori, cãrora le fixa cuţite la picioare. Trebuie sã-ţi lipseascã o doagã la cap sau sã ai lacune morale serioase ca sã organizezi astfel de lupte crude! Cam acesta este respectul pentru viaţã, pentru moralã şi conduitã princiarã, insuflat de tãticul ei prin educaţie! Ruşine mare! La fel de mare ca momentul în care tãtucul Irinucãi l-a dat pe Mareşalul patriot pe mîna inamicului, fãcîndu-i plocon şi Armata Românã; ca momentul în care a abdicat; ca momentul în care a venit dupã retrocedãri de sute de milioane de euro din avuţia poporului, care nu i-a aparţinut niciodatã. România este republicã, de unde „casã regalã”! A fost odatã! Aşa cã, oficial, prinţesa prinsã cu cocoşii în sac, nu ne aparţine, nu s-a nãscut în Ţarã, nu a crescut în Ţarã. Sã nu facã Ţara de rîs! Guvernanţii noştri ar trebui sã interzicã parveniţilor sã mai foloseascã titulatura X de România! Cum ar fi trebuit sã interzicã acostarea navei germane cu deşeuri periculoase în portul Constanţa. Cine are de cîştigat? Germania, desigur. A cîştigat şi de pe urma crizei datoriilor din zona euro: peste 40 de miliarde de euro, dupã ce neîncrederea investitorilor în stabilitatea financiarã a unor ţãri din uniunea monetarã a ajutat guvernul german sã se împrumute mai ieftin, aratã datele Ministerului de Finanţe de la Berlin. Pentru acest lucru Germania a oferit României un bonus uriaş: nava-cargo MSC cu deşeuri extrem de periculoase, refuzatã de toate porturile europene, şi primitã la Constanţa cu danele deschise. Nava suferise o explozie în mijlocul Atlanticului şi se pare cã are o încãrcãturã mai mare de deşeuri decît cea declaratã: Mai exact, cu 14.000 de tone mai mult, fiind un real pericol pentru mediul înconjurãtor. Trãim într-o lume nebunã, nebunã…, gîndindu-mã cu durere la sutele de copii sirieni ucişi recent în atacul cu arme chimice şi la cei peste şaizeci de mii de sirieni ucişi în conflictul organizat şi alimentat de doi ani de… ştim cu toţii cine

Maria Diana Popescu, Agero www.agero-stuttgart.de

Tags:

About autor