Prohodul USL

E totuşi mult prea devreme sã se vorbeascã despre destrãmarea Uniunii Social Liberale, deşi raporturile dintre principalele partide componenete, PSD şi PNL, sunt departe de a fi unele armonioase, am spune chiar dimpotrivã.

Dar cu toate acestea alianţa va rezista, ca o coafurã pulverizatã generos cu Taft, în ciuda vântului puternic şi a intemperiilor. Va rezista din inerţia dulce a guvernãrii, dar şi din imposibilitatea conturãrii în imediat a unei alternative puternice.

Dar alternativã existã deja, cel puţin la nivelul intenţiilor şi declamaţiilor. Declaraţia recentã a lui Vasile Blaga, cum cã tema unificãrii dreptei va prinde un nou avânt revoluţionar dupã alegerile europarlamentare nu a fost chiar o vorbã aruncatã hodoronc-tronc pe culoarele obscure ale politicii autohtone  de şeful unui partiduleţ din ce în ce mai controversat, dar hotãrât sã reziste cu orice preţ.

Abia alegerile europarlamentare vor duce USL într-un veritabil impas, odatã ce relaţiile dintre PSD şi PNL se vor radicaliza, şi datoritã concurenţialitãţii inevitabile de pe frontul europarlamentar, dar mai ales datoritã iminenţei alegerilor pentru Cotroceni, care numai liniştite nu vor fi. Iar în condiţiile în care Crin Antonescu nu va fi preferatul alianţei pentru aceastã teribilã cursã, tema unificãrii dreptei va exploda efectiv, ca pretext doctrinar suficient.

În realitate nu va fi vorba decât de o restructurare a opoziţiei, cu PNL vârf de lance şi PDL şi PP-DD comilitoni, în ideea rãsturnãrii regimului Victor Ponta.

USL se va destrãma atunci când compromisul coabitãrii nu va mai avea nicio motivaţie de perspectivã. Sã ne amintim cã principalul factor coalizator pentru USL a fost, acum ceva vreme, tocmai Traian Bãsescu şi guvernul Emil Boc, care pãreau idenstructibili. Cum va dispare factorul Traian Bãsescu din peisajul competiţional, cum liantul PSD-PNL se va topi iar diferenţele majore dintre cele douã partide vor deveni tot mai stridente. Dealtfel, acestea sunt destul de mari şi acum şi doar un ochi indolent nu le poate observa. Exerciţiul guvernãrii mai atenueazã din diferenţe, le mai ascunde sub preş. Tovarãşi de drum, dar drumul e deja previzibil.

Şi liberalii şi social-democraţii merg umãr la umãr încã, fiecare aşteptând ca celãlalt sã se împiedice şi sã cadã. În USL nu mai existã demult vechea atmosferã prieteneascã. În locul ei sunt calcule, aşteptãri, provocãri şi pregãtiri de confruntare. Iar PDL ştie bine acest lucru. E un partid de aşteptare. La fel sunt şi alte partide, PP-DD, de exemplu. Împreunã vor cânta la un moment dat prohodul USL, cu o maximã plãcere vinovatã.

Tags:

About autor