Severinul fãrã speranţã

Cunosc, aşa cum cunoaşteţi şi dumneavoastrã, destui oameni, unii îmi sunt chiar prieteni, care la un moment dat au ales sã se aşeze în altã parte, în alt oraş sau chiar altã ţarã. Cei mai mulţi se întorc în Severin doar în trecere, de sãrbãtori. Oricum o fac rar şi cu o grabã ce ţine de faptul cã viaţa lor socialã e ancoratã de alte locuri, nu de acesta. Severinul rãmâne  doar un loc în care s-au nãscut, au mers la şcoalã, au cunoscut prima iubire şi din care au plecat atunci când au avut o şansã sau nu au avut încotro. Un loc în care mai trãiesc pãrinţii şi rudele, foştii colegi de liceu, foştii amici, cei care au ales sã rãmânã sau le-a fost prea teamã sã plece. Mulţi au plecat din ţarã şi trãiesc de ani buni în Italia sau Germania sau aiurea, fãcându-şi un rost, în ciuda tuturor greutãţilor adaptãrii la realitãţile de acolo. Cât a fost şi cât este de greu acest lucru, exilul voluntar, fiecare o ştie pe pielea sa. Aproape cã nu mai existã familie în Severin care sã nu aibã o rudã, mai apropiatã sau mai depãrtatã, şi care sã nu fie plecatã. Am şi eu prieteni foarte buni şi chiar rude plecate. Sora mea lucreazã în Italia, nepotul meu în Germania. Au plecat pur şi simplu pentru cã nu au avut încotro, nu de drag. Cine-şi pãrãseşte ţara, familia, pãrinţii, de drag? De multe ori am senzaţia cã oraşul acesta e cumva  mai pustiu fãrã ei, şi nu vreau sã spun nimic melodramatic. Pur şi simplu e doar un sentiment pe care sper ca dumneavoastrã sã-l înţelegeţi.

Eu însumi am trãit mai bine de trei ani de zile în alt oraş, într-o încercare a vieţii în care cãutam sã mã regãsesc. Ani de zile am trãit departe de Severin şi de multe ori mi s-a fãcut dor de acest oraş. Când în urmã cu un an de zile am ales sã revin acasã am regãsit un Severin blând şi liniştit, un oraş plãcut, frumos şi cald. Din pãcate însã şi un oraş al stagnãrii economice, al rãutãţilor de tot felul, şi al lipsei de încredere şi de perspectivã pentru cei mai mulţi. Am cunoscut situaţii incredibil de triste, de un dramatism ce poate pãrea minor şi “firesc’’ deşi nu e nimic firesc.

Vã pot da doar un exemplu, unul din multele pe care le pot da: cunosc un tânãr studios, jurist, foarte bine crescut, un om care iubeşte animalele şi îşi respectã pãrinţii. Dar care e nevoit, îmi spunea zilele trecute, sã plece în Timişoara, pentru cã aici nu-şi gãseşte niciun loc de muncã. Nu cred cã a împlinit 28 de ani. Are totuşi noroc cã-l susţin pãrinţii Bieţii pãrinţi, cât de dureros poate fi sã-ţi vezi copiii fãrã şansã, fãrã ajutor într-o lume rece şi stupidã!

În situaţia acestui tânãr sunt probabil alte sute, mii. Un tânãr de caracter, bine educat, care îşi va face un rost în altã parte pentru cã aici nu se poate. Este unul din cele mai triste adevãruri despre acest oraş. Un oraş care-şi exileazã elitele de mâine, viitorul, profesionalismul. Un oraş care preferã mica corupţie, nepotismul, bârfa, egocentrismul cinic, mojicia, prostia plinã de ifose, mârlãnia, tupeul, golãnia, semidocţii şi parveniţii. Tinerii de valoare or sã plece în continuare. Şi nu doar cei tineri. Vor pleca şi cei care nu mai reuşesc sã se integreze într-o lume fãrã şanse, mai puţin tineri dar la fel de dezamãgiţi. Degeaba avem strãzi asfaltate şi reasfaltate. Degeaba avem sensuri giratorii, echipã de fotbal, cinci hipermarketuri şi borduri noi. Degeaba, dacã nu avem speranţã, încredere unii în alţii, încredere în instituţii. Dacã nu avem seriozitate, caracter, credinţã şi dacã nu suntem solidari. Degeaba, dacã nu avem în conducãtorii noştri un model de conduitã moralã şi eticã, un exemplu de corectitudine şi cinste, de dãruire. Severinul, dacã nu schimbãm nimic în el la nivelul moral al realitãţii, va fi pe mai departe un oraş fãrã speranţã. Din pãcate, scuzat îmi fie pesimismul.

About autor