Mai aveţi mulţi Moţoci, fraţilor?

Sesiunea extraordinarã a celor douã camere ale Parlamentului României, programatã la începutul acestei sãptãmâni, a fost cea mai clarã dovadã cã între problemele care au determinat protestele din Piaţa Universitãţii şi din numeroase  mari oraşe din ţarã şi agenda de lucru a politicienilor români este o prãpastie uriaşã. O prãpastie cu atât mai greu de trecut, cu cât voinţa politicã, în acest sens, este, practic, absentã. Concret, de la aceastã şedinţã s-a aşteptat detectarea unei soluţii politice menite sã detensioneze situaţia socialã învederatã, cu suficientã forţã, de recentele proteste stradale. Pentru cã, nu-i aşa, o crizã politicã se rezolvã doar prin soluţii politice. Frumos spus, aproape „ca din carte”.
Ce am vãzut, însã, noi la şedinţa extraordinarã de luni a camerelor reunite ale Parlamentului? Acelaşi binecunoscut repertoriu de „contre” între reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei, singura diferenţã cât de cât sesizabilã fiind relativa domolire a tonului unor discursuri. Şi de o parte, şi de alta. Altminteri, premierul Emil Boc a ţinut-o langa cu sacrificiile de imagine pe care cabinetul sãu şi propriul partid le-au fãcut adoptând legile nepopulare şi, aş adãuga eu, adesea antinaţionale, cu reluarea refrenului privind „greaua moştenire” liberalo-pesedistã, cu nevoia de reformare a Statului Român ş.a.m.d.. La rândul lor, Victor Ponta şi Crin Antonescu au susţinut, primul – mai nuanţat şi mai analitic, cel de-al doilea- cu o vag studiatã vehemenţã, cerinţele fundamentale ale celor din Piaţã („Jos Bãsescu!”, „Jos Guvernul!”, „Alegeri anticipate!”). Nu vreau sã mã refer la alţi cuvântãtori, gen Elena Udrea, al cãrei tupeu care, frizeazã, pur şi simplu, nesimţirea, a ajuns sã enerveze pânã şi pe cei care se lãudau cã dorm cu poza ei sub pernã. Ei nu fac altceva decât sã contribuie la proliferarea noxelor, care deja sufocã  viaţa noastrã politicã. Vreau sã aduc în discuţie urmãrile imediate ale acestei sesiuni (chipurile!) extraordinare. Unul dintre primele efecte a fost înmulţirea diversioniştilor şi a actelor diversioniste în Piaţa Universitãţii. Apãreau tot felul de inşi bine… fãcuţi, bine… crescuţi în sãnãtoasa tradiţie a serviciilor de tot felul, purtând pancarte conţinând texte bine… simţite, extrase parcã din arsenalul propagandei marxist-leniniste, prin care erau trasate nişte linii… directoare de comportament şi de opţiuni intelectuale pentru manifestanţii din Piaţã. Asta, concomitent cu tentativele altora de a distruge anumite pancarte şi de a bãga pe flux unele noi, prin care se cerea încarcerarea lui Ponta şi a lui Antonescu. Un ofiţer al Armatei Române a apãrut în Piaţã, îmbrãcat în uniformã, denunţând tot soiul de abuzuri, ştiute sau neştiute de marele public. Unii au încercat sã-l linşeze, pe motiv cã ar fi un provocator ordinar. A apãrut apoi la un post de televiziune, unde s-a încercat a i se face (nu ştiu cât de convingãtor) un soclu de potenţial erou, fapt ce a amplificat confuzia şi suspiciunea  ce par sã cotropeascã definitiv Piaţa Universitãţii şi astfel sã o compromitã definitiv. Prin camere de tainã, liderii Puterii şi ai Opoziţiei se consfãtuiau de zor asupra strategiilor pe termen scurt şi mediu pe care ar fi mai bine sã le urmeze. Unii cum sã-l demitã pe Boc, alţii cum sã demisioneze din Parlament, într-o manierã cât mai impresionantã cu putinţã. Per ansamblu, chiar dacã demersurile reprezentanţilor clasei noastre politice pãreau a avea, la un moment dat, o oarecare noimã, impresia a fost una absolut penibilã. Bomboana pe coliva bunelor lor intenţii a fost demiterea intempestivã a ministrului de Externe, Theodor Baconschi, de cãtre Emil Boc, chiar în timpul discursului rostit în Parlament. Treaba asta, ca şi readucerea doctorului Raed Arafat în minister, dupã ce acesta fusese fãcut harcea-parcea de Bãsescu într-un talk-shaw televizat, a avut darul sã ridice tensiunea protestelor stradale. Mai aveţi mulţi Moţoci, fraţilor, sã-i oferiţi ca hranã mulţimilor?

 

About autor