MAREA PREACURVIE

1. Încornorarea în politicã

Se vorbeşte, pe bunã dreptate, cã societatea româneascã contemporanã este mãcinatã de corupţie, de şantaj, de “mafie”, de înşelãtorie etc. Toate acestea, se afirmã de cei cu minţile în toate balamalele, au dus la prãbuşirea moralã a acestei societãţi. Subscriem ideii, dar cu un amendament, anume cel privind o altã laturã a acestei prãbuşiri morale: preacurvia! Aceastã dimensiune – adusã în discuţie sub numele ei biblic, sã nu avem vorbe cã am fi imorali în discurs! – ascunsã şi greu dovedibilã a societãţii româneşti contemporane, în segmentul ei politic, cã despre acest segment vorbim, este atât de învederatã cã se vorbeşte despre ea ca despre un lucru aproape… normal! Doar cã ea este greu dovedibilã, pe de o parte, iar pe de alta, nici mãcar cei implicaţi – citeşte, încornoraţi – nu vor sã se expunã public cu astfel de poveşti. Motivul este unul simplu, pe lângã acela al dezavuãrii lor publice, anume acela al pierderii avantajelor poziţiei sociale avute la acel moment. Aşa se face cã, de exemplu, soţiile înşelate de soţii politicieni tac şi înghit, cã nu e de colo sã ai bani cu ghiotura, vacanţe prin locuri de vis, posturi de conducere, ori posibilitatea administrãrii unor afaceri cu bani de la buget, practic, afaceri în care nu se pierde niciodatã, sau, altele, afaceri private, în media, sã spunem, unde fondurile de publicitate ale agenţilor economici sunt direcţionate, prin tot felul de chichiţe administrative ori presiuni la limita legii, doar spre acea firmã. Sunt alte astfel de soţii, înşelate “la greu” de soţii lor, care aleg tehnica lui “n-aude, n-a vede”, doar spre a avea parte de linişte spre a-şi creşte copiii, plus plãcerea aceea specific femininã, “sesiunile de shoping”, la orice orã din zi şi din noapte. ªi mai este un tip de soţii înşelate, cele, sã zicem, cu personalitate, dar una  perversã, pânã la urmã, neveste cu tupeu, şi care nu se lasã cãlcate în picioare, şi, ca urmare, practicã… rãzbunarea! Cu alte cuvinte, pun şi ele coarne soţilor care le pun coarne, iote, aşa, sã se înveţe, dumnealor, minte! Pentru public, însã, cu toţii pozeazã în cuplul perfect, cã dã bine la imagine, aşa cã merg la restaurant împreunã, la dineuri cu scop caritabil, la licitaţii cu obiecte de artã, la revelioane sau slujbe bisericeşti, la plajã, la cumpãrãturi, la serbãri câmpeneşti etc.

Soţii înşelaţi, la rândul lor, tac şi ei din gurã, chiar dacã, ceva mai înainte vreme, le mai trãgeau nevestelor iute-de-picior, câte o mamã de bãtaie, aşa, sã le vinã mintea la cap, iar ele, doamnele, nu ieşeau din casã ceva zile, cã li se vedeau vânãtãile, dar nu  mergeau, neam, la doctor, pentru certificat medico-legal, pentru cã, unu, tot ele ieşeau vinovate, conform cutumei mai vechi a românilor, cã nevasta bãtutã este întotdeauna vinovatã, fãrã discuţie, doi, imaginea cuplului, şi trei, îşi pierdeau poziţia socialã, banii ãia care curgeau din funcţia soţului şi din afacerile ei, dacã avea aşa ceva…

Soţii-politicieni iubãreţi sunt ceva foarte curent în straturile societãţii româneşti contemporane, nu o spunem în sens generalizator, nu, doar majoritar. Iar dacã sunt ceva pudibonzi printre noi, le amintim doar câteva exemple de deputaţi filmaţi în chiloţi,  prin camere de hotel cu femeiuşte de consum, sau cazul altora ce şi-au lãsat nevestele cu care au intrat în politicã, dupã cãsãtorii durând de ani buni, pentru secretare cãpãtate în timpul carierei sau necunoscute nurlii, abia ieşite din adolescenţã…

2. Preacurvia ca necesitate (!?)

Dar asta nu e totul! Politicienii, inclusiv cei locali, în covârşitoarea lor majoritate, repetãm – deci, nu în unanimitate – devin nişte crai fãrã pereche, imediat dupã investiturã! Încornorarea devine aproape o regulã a carierei: a avea legãturi extraconjugale devine pentru aceştia un sine qua non! A-ţi înşela nevasta  este o chestie aproape acceptatã ca fãcând parte din…  mandat. Iar pe deasupra, nimeni, practic, nu discutã despre aceastã stare de lucruri, nici şoferii personali – aceştia ştiu atâtea despre preacurviile şefilor, şi despre beţiile lor, cã s-ar jena însuşi Scaraoschi de le-ar afla, dar tac, cã aşa-i deontotogic, şi, apoi, îşi pãzesc, oamenii, locul de muncã – nici secretarele lor, nici şefii de cabinet nu scot o vorbã…

Politicienii, se vorbeşte, “se dau” la secretare, la soliste de muzicã popularã, la vedete tv – sunt cunoscute şi pe la noi câteva cazuri, le ştiu toţi, dar toatã lumea îşi ţine gura, cã dovezile-s cam subţiri, şi apoi, dacã nu existã plângere, nu existã faptã de acuzat, nu?

Una dintre formele cele mai rãspândite care predispune la încornorare este nãşitul! Politicenii noştri – şi pe plan local sunt vreo câteva cazuri – cununã, şi asta-i bine, creştineşte, numai cã, mai apoi, naşul se… încurcã cu fina, şi trãiesc poveşti de “dragoste vinovatã”, dar nimeni nu suflã vreo vorbã! Au fost cazuri în care finul încornorat, nemaiputând suporta atingerea onoarei prin extra-conjugala soţiei cu naşul, a preferat sã dea cãrţile pe faţã în familie, se spune, şi sã divorţeze, apoi sã pãrãseascã oraşul, dar ajutat de naşul – acelaşi naş – sã aibã parte de o slujbã bunã, tot ca şef peste bani mulţi…

Naşul – omul politic cu putere de decizie, îşi ajutã finii cu atât mai abitir cu cât fina e mai tânãrã şi nu refuzã avansurile naşului! Partea rea a situaţiei este cã, dacã vreunul cârteşte prea tare, sau vrea s-o facã pe atinsul în “onoarea de familist”, naşul îşi ia mâna de pe fini, una-douã, de-i lasã muritori de foame! Aşa cum şi-au obţinut posturile de directori sau de directori adjuncţi, sau şefi de servicii – uneori posturi special create prin structuri bugetare, doar pentru a fi ori finul, ori fina angajatã – tot aşa zboarã din ele!

3. Naşul, “cãlãreţul”-şef

Naşul e un fel de Ginghis-han, vestita cãpetenie mongolã, primul mare unificator de triburi migratoare din Asia anticã, cãpetenie cunoscutã în istorie şi prin numãrul mare de copii pe care i-a avut, cu sute de femei! Procedeul este unul tribal, care viza menţinerea genei puternice în interiorul etniei, realizarea unei comunitãţi bazate pe gena masculului dominant, specificã animalelor. De altfel, nici omul nu este mai departe de aceastã tendinţã, doar cã ea a fost educatã, sublimatã în relaţii afective, sentimentale etc. Numai cã, se pare, postura politicianistã resuscitã instinctul tribal ancestral, drept pentru care homo politicus  vrea sã fie perceput ca fiind… puternic volens-nolens, deci femeile trebuie musai sã i se supunã sexual! Numai cã naşul-politician face acest lucru nu spre a-şi spori neamul, ci pentru a face sex pur şi simplu, spre a-şi afişa masculinitatea chiar dacã, de multe ori, el este un… exemplar nereprezentativ pentru tagma bãrbãteascã, deci nu are calitãţi de mascul dominant, calitãţi de lider şi de conducãtor. Nu, el are o numire într-un post, iar asta îi dã, în viziunea lui, “putere” sã privescã altfel posteriorele subordonatelor şi sã râvneascã nevoalat la ele, sã facã avansuri solistelor de muzicã popularã sau uşoarã, sã-şi angajeze secretare care trebuie sã poarte din prima zi de muncã vestimentaţii provocatoare şi lenjerie intimã sumarã spre deloc…