Ce va mai rãmâne din Consiliul judeţean?

Cum era şi de aşteptat, dezbaterea privind regionalizarea începe deja sã prindã aripi şi sã fâlfâie din ele cu vioiciune în cuibuşorul de nebunii al realitãţii politice româneşti. Şi adevãrul e cã nu este absolut deloc un subiect simplu, dimpotrivã. Pânã acum ne-am tot luat cu altceva şi tema acestei reforme radicale a sistemului administrativ teritorial a rãmas oarecum marginalã, însã deja se simte cã am intrat în linie dreaptã pe acest subiect major.

Consecinţele politice şi sociale ale acestui pas reformist determinant vor fi extrem de importante şi ele ţin de o nouã configurare a repartizãrii puterii administrative, deci politice, de reconfigurarea unor instituţii precum prefecturile sau consiliile judeţene, de exemplu, de repartiţia fondurilor europene, dar şi a celor bugetare la nivelul primãriilor etc.

E din ce în ce mai limpede cã multe lucruri se vor schimba, nu ştim dacã neapãrat în bine. Ce va mai rãmâne, de exemplu, din actualele birocraţii ale consiliilor judeţene? Şi cum îşi vor mai gãsi loc, în viitoarea reaşezare instituţionalã, sutele de birouri, zecile de şefi de orice, plimbãtorii de hîrtii de colo-colo? Ce va mai însemna consiliul judeţean, dacã va mai însemna ceva în contextul în care vom avea un consiliu regional? Şi care va fi raportul primãriilor cu noul consiliu regional?

La aceste întrebãri se va rãspunde pânã în toamnã, sub forma unui cadru legislativ pe care ni-l dorim clar şi eficient, deşi e posibil, în spiritul tradiţiei româneşti, sã nu fie deloc aşa. Clar este cã avem termen limitã pânã în decembrie ca respectivele regiuni sã intre în funcţiune, aşa cum pot, chiar dacã sub ele vor mai funcţiona probabil şi vechile consilii judeţene, aşa, ca sã nu se supere actualii şefi judeţeni şi sã accepte mai uşor reforma cerutã de C.E.

Sigur cã viitoarele alegeri vor arãta cu totul diferit faţã de cele de pânã acum. A fi guvernatorul unei regiuni sau a fi consilier regional devine deja o mizã extrem de importantã, şi nu una fictivã. A fi guvernator, ca influenţã, va fi ceva de nivelul unui prim ministru zonal, iar a fi consilier regional echivalentul rangului de ministru. Puteri şi influenţe sporite, extinse peste 4-5 judeţe, deci zeci şi zeci de oraşe şi comune. Raporturile de forţã vor fi cu totul altele faţã de cele de acum când soarta unui judeţ se joacã mai mult pe plan local, la nivelul micilor interese de clan şi capriciilor vreunui şef de trib, vanitos şi limitat.

Cã vrem sau nu, regionalizarea trebuie sã funcţioneze ca instrument major  în atragerea fondurilor europene. Acesta este chipul european, imperativ, al reformei. Celãlalt chip, intern, va ţine de jocurile de putere, politice, cu partide şi lideri luptându-se din greu, din 2014 încolo, sã acapareze regiuni. Sã nu ne facem iluzii cã partidele şi politicienii se gândesc la altceva decât la acapararea şi extinderea puterii. Circul politic va continua, la o scarã mai mare, indiscutabil, mai ales cã imediat dupã ce aceastã problemã a regionalizãrii se va fi rezolvat cumva vin alegerile pentru Cotroceni – alt balamuc.

via gra

Tags:

About autor

Comments Closed

Comments are closed. You will not be able to post a comment in this post.