CINE (MAI) CONDUCE ROMÂNIA?(14)

1. Parlament-mamut

                Facem un respiro în analiza Piramidei masonice şi aruncãm o privire, obligatoriu, asupra României post-alegeri parlamentare, 9 Decembrie a.c. Demersul este de bun simţ, am zice, cu atât mai mult cu cât votul a fost net de naturã revindicativã, respectiv, vot negativ pentru administraţia PDL-istã, iar nu unul neaparat pro-social-democraţie, altoitã cu liberalismul nostru balcanico-dâmboviţean! E clar, votul pro-USL a fost unul de sancţiune a anormalului unei administraţii politice incapabile, corcitã cu una prezidenţialã, bãsistã, declaratã imparţialã, politic vorbind, dar sufocant de amestecatã în luarea deciziilor de cãtre un guvern-marionetã, condus de Emil Boc şi de, pe ultima sutã de metri, Mihai Rãzvan Ungureanu. Nu insistãm. Cu ce ne-am ales, aşadar, dupã vot, deci, cum s-ar spune, cine ne sunt conducãtorii urmãtorilor patru ani de la înãlţimea Parlamentului? Un amestec de foşti parlamentari, unii cu multe mandate adunate, alţii, puţini, la primul mandat. Curiozitatea, destul de revoltãtoare, însã, noutatea, cum ar veni, este numãrul mult mai mare de deputaţi şi senatori, la un loc, respectiv, 588, practic cu aproape o treime mai mult decât vechiul legislativ, al ultimilor patru ani! Anormalitatea survine, se ştie, ca efect al legii electorale, promugate de guvernarea PDL, cu… binecuvântarea Curţii Costiţuţionale, ”monitorizatã” îndeaproape de Traian Bãsescu, preşedinte al României…

Un legislativ supradimensionat pentru o ţarã vlãguitã de împrumuturi-gigant şi sãrãcie, de şomaj şi corupţie! Sã aibã acest aspect vreo legãturã cu sistemul mondial de supunere, de înrobire a statelor mici, dar cu potenţial economic, industrial şi agrar, în primul rând, cu sistemul acela ce vizeazã Guvernarea mondialã?

Lãsãm, deocamdatã, astfel de perspectivã de comentariu şi argumentare, şi ne axãm pe compararea cu alte state ale lumii contemporane privind dimensionarea Parlamentului. Iatã ce gãsim în Wall Street, din 11 decembrie, printre altele, în articolul “Cât Casa Poporului: vom avea mai mulţi parlamentari raportat la populaţie decât Franţa, Olanda,  Polonia şi Italia”. Citãm: <<România va avea, cu un nou Parlament cuprinzând 588 de aleşi – 394 de deputaţi şi 176 de senatori, şi o populaţie de circa 21,4 milioane – un raport de un parlamentar la 36.400 de cetãţeni, în timp ce ţãri precum Franţa, Olanda, Polonia, Italia au un parlamentar la peste 64.000 de locuitori, aratã Mediafax. În actuala legislaturã, cu 471 de parlamentari dintre care 334 de deputaţi şi 137 de senatori, raportul era de un ales la circa 44.000 de locuitori.

Pe de altã parte, raportul pentru Franţa, stat naţional cu sistem bicameral asemãnãtor celui al României, este de un parlamentar la 72.000 de locuitori. Franţa are o populaţie de 65,9 milioane şi 577 de deputaţi în Adunarea Naţionalã şi 348 de senatori.

O altã ţarã cu un nivel al populaţiei asemãnãtor cu cel al României, dar şi cu sistem bicameral, compus din Senat şi Camera Reprezentanţilor, este Olanda. La o populaţie de 15,6 milioane de locuitori, Olanda are un numãr mult mai redus de parlamentari – 75 de senatori şi 150 de deputaţi, rezultând un raport de un ales la 74.600 de locuitori.

Şi în Polonia, o ţarã cu 38,1 milioane de locuitori şi un parlament bicameral, compus din Seimul, cu 460 de deputaţi, şi Senatul, cu 100 de membri, raportul este de un parlamentar la 68.000 de locuitori.

Pe de altã parte, sunt şi ţãri care au un numãr mai mare de parlamentari raportat la populaţie decat România. Ungaria are un parlament unicameral, compus din 386 de deputaţi la o populaţie de circa 10 milioane locuitori, rezultând un raport de un ales la 25.906 de cetãţeni.

O altã ţarã vecinã, Bulgaria, are un parlament unicameral, în Adunarea Naţionalã de la Sofia fiind 240 de parlamentari, raportat la o populaţie actualã de 7,36 milioane de cetãţeni, rezultând un parlamentar la 30.666 de locuitori. (…)

Pe de altã parte, Italia, sora latinã mai mare a României, are un nivel de reprezentare comparativ cu cel al Franţei, de un ales la 64.300 de locuitori. La Roma, se adunã 630 de deputaţi şi 315 senatori, reprezentând 60,8 milioane de locuitori, însã Italia are şi parlamente locale în regiunile cu regim special de autonomie, Sicilia şi Trentino Alto Adige, precum şi adunãri ale celorlalte 18 regiuni, dar şi 107 adunãri provinciale. În dezbaterea internã din Italia a câştigat tot mai mult teren ideea reducerii numãrului de parlamentari din Camera şi Senatul de la Roma.(…)>>

Sã ne amintim ceea ce este de amintit, nesmintit, într-o astfel de situaţie contra-naturii, a democraţiei… naturale: La referendumul din 26 noiembrie 2009, validat, românii au votat pentru trecerea la un parlament unicameral, cu un maximum 300 de membri!

 

2. Parlament penal ?!

   Anormalul situaţiei de mai înainte – ni se dau oarece speranţe de cãtre actualul şi viitorul, cel puţin în opţiunea marii majoritãţi politice actuale româneşti, prim ministru, Victor Ponta – va fi orecum ameliorat, în sensul cã nu vor creşte cheltuielile cu întreţinerea unui astfel de parlament-mamut, cã el va beneficia de acelaşi buget ca şi precedentul. Cu alte cuvinte, mai mulţi parlamentari, 588, dar care se vor descurca cu aceeaşi bani alocaţi pentru cei de dinainte, mai puţini numeric, 471!

Dar, analiza actualei structuri parlamentare rezulatã în 9 decembrie, mai are ceva… anormal, şi anume multe persoane care au dosare penale în lucru sau sentinţe pronunţate, dar încã nepuse în aplicare din cauze diverse. Iatã o parte dintr-o listã halucinantã, desprinsã din 9AM News, preluând informaţii din evz.ro: <<Relu Fenechiu (PNL) a obţinut un mandat de deputat în Colegiul 2 Iaşi, cu 64% din voturi. Parlamentarul a fost trimis în judecatã de DNA, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formã calificatã şi continuatã (39 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. (…)

Dan Voiculescu (PC), preşedintele fondator al Partidului Conservator, a fost ales în Colegiul 8 Senat din Bucureşti, cu 70%. El a fost trimis în judecatã de cãtre DNA în dosarul privatizãrii frauduloase a Institutului de Cercetãri Alimentare (ICA). (…)

Marko Attila (UDMR) a obţinut 52,63% din voturile exprimate în Colegiul 1 Camera Deputaţilor din Covasna. Fostul secretar de stat a fost condamnat, în acest an, la trei ani de închisoare cu executare de Judecãtoria Buzau, în cazul retrocedãrii Colegiului “Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe.

Tudor Chiuariu (PNL) a candidat în colegiul 2 Senat, Mehedinţi, şi a obţinut 69,67% din voturi. El a fost trimis în judecatã de procurorii DNA fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în „Dosarul Poşta”.

Monica Iacob Ridzi (PP-DD) a obţinut un nou mandat de deputat, prin redistribuire, în Colegiul 5. Ea a fost trimisã în judecatã pentru corupţie în dosarul „1 Mai”.

Sebastian Ghiţã (PSD), patronul postului RTV, a fost ales deputat într-un colegiu din Prahova cu 69%. Sebastian Ghiţã este acuzat de complicitate la înselaciune şi fals în declaraţii.

Nicolae Vasilescu (PSD) a câştigat alegerile pentru Colegiul 2 Camera Deputaţilor cu 62,19% Craiova. A fost trimis în judecatã în martie 2012, pe când ocupa funcţia de înalt funcţionar public, şef al Departamentului legislativ al Camerei Deputaţilor.

Gigi Becali (PNL) a câştigat un loc de deputat în Colegiul 25 Bucureşti. Becali a fost trimis în judecatã de cãtre DNA în douã dosare: „Schimbul de terenuri cu MapN”- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formã calificatã şi continuatã şi „Valiza”- dare de mitã şi fals în înscrisuri. (…)

Antonie Solomon (PP-DD) va intra în Parlament prin redistribuire. El a fost trimis în judecatã, în stare de arest, de procurorii DNA, find acuzat cã ar fi primit şpaga, când era primar al oraşului Craiova, de la omul de afaceri Gheorghe Penescu.

Gigi Neţoiu (PP-DD) a obţinut 18,89% într-un colegiul 1 Camera Deputaţilor din Dolj şi a avut sanse mari la redistribuire. El a fost trimis în judecatã de DNA în „Dosarul Transferurilor” în care au fost implicaţi mai mulţi şefi de cluburi şi impresari.

Sorin Roşca Stãnescu (PNL) este senator dupã ce a fost ales în Colegiul 2 Dâmboviţa, cu 56,25% dintre voturi. El a fost trimis în judecatã în dosarul Rompetrol. (…)

Miron Mitrea (PSD) a câştigat un mandat de deputat cu 70,47% într-un colegiu din Vrancea. Iniţial a fost trimis în judecatã în martie 2009. În perioada 2001- 2002, Mitrea ar fi primit de la Irina-Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 de lei vechi (s.n.), în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef al ISC.

Teodor Atanasiu (PNL) este urmãrit penal de procurorii DNA Cluj din august 2012 şi a câştigat un nou mandat de deputat cu 54,87 % din voturi.

Liviu Dragnea (PSD) a fost ales senator de Teleorman cu 68% din voturi. Pe 6 septembrie 2012, DNA anunţa cã a început urmãrirea penalã faţã de secretarul general al PSD în dosarul “Referendumul”. (…)

Ion Stan (PSD) a câştigat un nou mandat, în Colegiul 3 Voineşti, cu 66% din voturi.

DNA a început urmãrirea penalã împotriva lui Ion Stan pentru douã infracţiuni de trafic de influenţã.

Victor Paul Dobre (PNL), fost ministru al Administraţiei, a câştigat cu 69,9 % Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor din Galaţi. Pe 10 august, Parchetul a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmãririi penale a lui Dobre. Cererea procurorilor a fost respinsã de Parlament.

Laszlo Borbely (UDMR) a fost ales cu 88% din voturi în Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor din Mureş. In aprilie, procurorii au cerut Camerei Deputaţilor acceptul pentru a începe urmãrirea penalã faţã de fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely. El era acuzat de de trafic de influenţã şi fals în declaraţiile de avere. Colegii politicieni, pe 11 septembrie, s-au substituit magistraţilor şi nu şi-au dat avizul pentru cercetarea acestuia.>>

***

   Aceasta este, parţial, democraţia… contra-naturii, marca Bãsescu&Comp., respectiv PDL+CCR+Reţeaua de interese transpartinice, care acţionezã conform proverbului „Corb la corb nu-şi scoate ochii”. Aşa se perverteşte percepţia sensului democraţiei, al “puterii poporului”, al votului sãu, practic. Guvernul cel nou va fi prins în mrejele acestei caracatiţe, din care cu greu se va smulge spre a ieşi la limanul aşteptat atât de îndelung de bieţii de noi, poporenii… Vai de capul tãu, şi-al nostru, Victoraş!               (va urma)

Tags: ,

About autor