CINE (MAI) CONDUCE ROMÂNIA?(12)

1. Lumea ca spectacol al intereselor

Lumea modernã este doar o copie a lumii dintotdeauna. Aceastã lume este doar o formã adaptatã, conform unor elemente de noutate tehnicã, în primul rând, a unei lumi dintotdeauna supusã unei forme de putere. Omul este fiinţã socialã, cum spunea Aristotel,  politicã, prin extensie, dar una, am zice noi, care doreşte sã fie condusã, aşadar o fiinţã comodã. Efortul deciziei, al asumãrii rolului de conducãtor, nu este strãin naturii omului, însã, el trebuie înţeles din vreme, iar odatã înţeles, el este cultivat şi transmis din generaţie în generaţie, în interiorul aceleiaşi caste. Pãstrarea rolului de conducãtor este un “secret”  care trebuie pãstrat, el fãcând parte din acel înţeles-tainã al rolului de conducãtor. Secretul acesta este pãstrat inoculând celorlalţi, plebea, poporul, naţia, majoritatea, mulţimea, cei mulţi etc. iluzia cã şi ei conduc, cã şi ei iau parte la decizie. Practic, aceasta este manipularea. Cine stãpâneşte lumea, musai sã stãpâneascã “arta” manipulãrii. Iluzia participãrii la decizia guvernãrii este inclusã în ideea de democraţie. Folosirea democraţiei ca sursã de manipulare este esenţa conducerii globale, universale, mondiale, sau cum vreţi sã-i spuneţi. Atunci când democraţia este deconspiratã  ca formã pervertitã de cãtre… popor, pãstrarea rolului de conducãtor se face cu formele antidemocratice precum dictatura, totalitarismul, şi cu regimurile sociale aferente gen comunism, socialism, naţional-socialism etc. Dar “arta” şi mai profundã a manipulãrii generale înspre pãstrarea supremaţiei guvernãrii mondiale este alternarea regimurilor politice şi a celor sociale, din 50 în 50 de ani, aproximativ, spre a se crea iluzia cã… poporul a dorit schimbarea, cã el este iniţiatorul şi promotorul marilor prefaceri sociale, economice bla, bla… Aceste schimbãri…  fundamentale se fac prin intermediul rãzboaielor, musai mondiale, ori a revoluţiilor sociale. Formele mai uşoare sunt rãscoalele, rãzmeriţele, ori conflictele locale, astãzi cunoscute sub denumirea pompoasã, perversã de “teatre de rãzboi”!

Pentru  declanşarea unor astfel de conflicte se folosesc felurite motive, de la cele etnice, la cele religioase, de la cele culturale, la cele derivând din ideologii mai vechi sau mai noi sau din unele inventate ad hoc, dar rãspndite ca fiind… “emanaţia maselor”! Suportul economic al unor astfel de rãzboaie mondiale, revoluţii ori teatre de rãzboi a fost şi este asigurat tot de cãtre cei care le declanşeazã sistematic. Este greu de dovedit acest lucru, odatã pentru cã dovezile sunt abil diluate de un aparat propagandistic bine pus la punct al aceloraşi conducãtori, apoi pentru cã tot ei controleazã şi sistemul educaţional, care  creeazã mentalitãţi şi aparat critic bine dirijat spre a respinge astfel de posibilitãţi socio-politice, şi, nu în ultimul rând, menţin în rândul marii şi covârşitoarei majoritãţi a populaţiei lumii starea de sãrãcie, adicã acea conjuncturã care te face sã nu-ţi mai pui problema celui care te conduce ci doar pe aceea a zilei de mâine. Starea de sãrãcie, de trai la limita subzistenţei îl face pe om fragil, manipulabil, credul, supus. Peste lângã toate acestea, se suprapune, bine dozat, teroarea cotidianã, o spaimã indusã spre a forma şi consolida o angoasã generalã, rãpânditã prin intermediul canalelor media, pe care se difuzeazã mereu informaţii cu tentã criminalã – accidente, omoruri, violuri, explozii, atrocitãţi, corupţie – acestea alternate cu emisiuni care cultivã distracţia necontenitã, luxul deşãnţat, ori fac apologia unor averi greu de explicat cum au fost acumulate într-un interval scurt de timp. Iar deasupra a toate şi a tot, religia, care vine ca o cataplasmã ce întreţine speranţa într-o lume mai bunã, în ziua de mâine, într-un Divin mereu gata sã ajute, dar mereu fãcând-o într-un viitor nedefinit. Biserici, catedrale, moaşte plimbate din oraş în oraş, slujbe cu regie bine pusã la punct, materiale religioase rãspândite din uşã în uşã de diferite personaje necunoscute, icoane cu baterii ori electrificate, sfinţi de plastic, crucifixe şi simbluri pãgâne vândute la aceeaşi tarabã, un amalgam marca globalizare, în spaţiul religios acest conglomerat bulversant fiind cunoscut sub numele de ecumenism, totul, într-un şuvoi neîntrerupt, non-stop, pentru a da peste cap orice încercare de limpezire pe care am putea-o încerca.

2. Piramida controlului total.

Spre a nu fi învinuiţi de vorbe goale, de intenţii neacoperite de dovezi, fie ele cât de firave, iatã cum este construitã piramida conducerii acesteia mondiale, cum este exercitat controlul vieţii noastre, de la naştere şi pânã la moarte, poate şi dincolo de aceasta… O piramidã în vârful cãreia este fixat simbolul Ochiului. Un simbol puternic ezoteric, venind din cultura egipteanã, cunoscutã ca mare întemeietoare de forme şi norme de conducere. Ochiul, care se regãseşte şi pe dolarul american, simbol devenit marcã de recunoaştere a masoneriei. Ochiul lui Horus, zeitate egipteanã, fiul zeiţei Isis şi al lui Osiris, care-l învinge pe unchiul sãu Seth, printr-un vicleşug, într-un concurs de bãrci, Seth, vroind sã-l omoare pe Horus, nepot de-al sãu. Ochiul lui Horus, cunoscut sub numele de Wedjat, s-a spus din cele mai vechi timpuri cã e un puternic simbol protector şi cã aduce înţelepciunea celor care îl poartã. Acest al treilea ochi, un ochi divin, acordã purtãtorului o luciditate şi o claritate fãrã seamãn a ochiului minţii (legãturã cu glanda  pinealã, situatã în mijlocul frunţii!). Se spune cã dacã te foloseşti de puterile acestui ochi, poţi atinge orice scop, fie cã e vorba de îmbogãţire rapidã, iubire adevãratã sau calm interior.

Bun, deci, în vârful acestei piramide a puterii stã Ochiul atoatevãzãtor, simbol, dacã vreţi, şi al Ochiului lui Dumnezeu, sau al oricãrei divinitãţi, din orice religie, pentru cã, nu-i aşa, orice Divinitate supremã vede tot, nu te poţi ascunde de ochiul sãu clarvãzãtor şi pedepsitor! Subliminal, Piramida în chestiune transmite faptul cã existã cineva, pe aceastã lume, care vegheazã ca un… Dumnezeu la toate cele care ne sunt date, din înţelepciunea şi sub lumina lui! De fapt, în spatele acestui simbol se aflã un grup de oameni, cei care au înţeles de multã vreme, cum spuneam, cã omul este manipulabil în anumite condiţii, şi cã voinţa sa este subordonabilã dacã ştii sã speculezi slãbiciunile, cã liberul arbitru este posibil a fi dirijat din afarã dacã oferi iluzii sub ambalaj de realitate. Ei sunt Iluminati. Care este… reţeta lor mereu câştigãtoare? Iat-o, conform INFO ROMÂNIA, 31 ianuarie 2012: << De la cel mai înalt nivel imaginabil al puterii, aceşti Illuminaţi necunoscuţi celor mulţi, guverneazã aproape nestingherit. Ei fac legi şi revoluţii, ei instaureazã guverne, ei hotãrãsc ce ţãri dispar pentru ca altele sã le ia locul. Ei “fabricã” noi ideologii şi chiar religii. Se spune cã ei au creat orânduirea capitalistã, tot ei au creat-o şi pe cea comunistã. Ei fãuresc tratatele militare şi economice internaţionale, ei schimbã regimuri politice şi preşedinţi de state, ca pe nişte simple piese uzate ale unei maşini. Metoda lor de lucru este simplã, dar eficientã şi poate fi descrisã în 3 paşi: PROBLEMÃ, REACŢIE, SOLUŢIE.

1. În primul rând, ei creazã o PROBLEMÃ (conflicte, rãzboaie, revoluţii, dezastre, etc.). Creazã conflicte şi rãzboaie în care cele douã pãrţi provocate, luptã una împotriva celeilalte şi nu contra adevãratului instigator. Tot ei finanţeazã toate pãrţile implicate în conflict. *  2. Apoi, prin intermediul mass-media şi a manipulãrii determinã o REACŢIE în rândul populaţiei, care solicitã o rezolvare a PROBLEMEI apãrute. * 3. În final, tot ei vin cu SOLUŢIA care aproape întotdeauna se lasã cu efecte dure asupra populaţiei (sãrãcie, restrângerea unor drepturi şi libertãţi, etc. – vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiarã…) Ei trec întotdeauna drept instanţã împãciuitoare care pune capãt conflictelor.>>

3. Uniunea Europeanã, un ex-URSS?

Vã sunã cunoscut cele mai-sus citate? Avem, ca români, vreun moment în istoria naţionalã care sã se poatã suprapune peste aceste reguli supra-statale? Vedeţi vreun gest politic al clasei politice contemporane româneşti, care sã interfereze cu aceste ascunse deziderate ale acestei caste de politicieni ascunşi, disimulaţi în protectori, atunci când trebuie, sau în agitatori dacã interesele lor o cer?

Desigur cã da, dar România este doar o piesã micuţã în angrenajul uriaş al planetei. Lupta cea mare nu se dã între state, între armate, ci între metode de manipulare a opiniei publice. Lumea este a lor, a Iluminaţi, iar ei, deci, nu au de ce sã se certe între ei pentru a-şi împãrţi ceea ce, considerã ei, le aparţine din vechime şi pentru totdeauna. În spiritul acestei logici, al acestei percepţii şi acestui mod de viaţã, ei, de fapt, luptã doar cu posibila noastrã trezire din starea de amorţealã, de zãpãcealã, de credulitate! Ei luptã cu  noi spre a gãsi noi alternãri a situaţiilor prin care sã ne ţinã cu capul în traista neagrã a grijii zilei de mâine. Ei, mai simplu spus, de fapt, alterneazã aceleaşi metode, dar cu instrumente noi, în “teatre”  noi, cu oameni noi, cãrora le inoculeazã, ca întotdeauna, iluzia cã deţin puterea, cã pot schimba lumea prin forţa ideilor şi iniţiativelor lor! Vladimir Bukovski, scriitor rus, în cartea “Uniunea Europeanã… noua URSS?”, Editura Vremea, 2006, face o paralelã nãucitoare pentru un om obişnuit, care crede în valorile democraţiei clasice, în valoarea votului sãu introdus în urnele campaniilor electorale, în forţa şi implicarea conducãtorilor sãi. Ei, bine, lucrurile nu stau deloc aşa, dacã este sã credem afirmaţiile bine argumentate, ale scriitorului rus, personalitate marcantã a anilor aceştia, analist bine documentat al istoriei şi politicii societãţii omeneşti. Uniunea Europeanã, înţelegem, nu este altceva decât o Uniune Sovieticã cu straie noi! Concluzia poate şoca, dar evidenţele sunt perfect credibile, iar evenimentele aduse ca argumente se înşiruie într-o logicã atât de evidentã încât orice îndoialã este exclusã. Prin urmare, comunismul de tip sovietic a fost înlocuit cu unionismul de tip european. Statele Uniunii Europene nu sunt altceva decât uniunea fostelor state din spaţiul rusesc, constrânse, dincolo de tradiţii şi limbi diferite, de culturi şi datini substanţial felurite, sã stea, toate, sub însemnele secerei şi ciocanului, a Stelei Roşii de pe Kremlin, sub sceptrul puterii lui  Marx, Lenin şi Stalin.

Iatã un fragment dintr-un material care circulã pe reţelele virtuale, preluat din cartea lui Bukovski: << Mi se pare de neînţeles cã dupã ce a fost îngropat un monstru, Uniunea Sovieticã, un monstru similar, este construit. De ce CE (Comunitatea Europeanã) a devenit UE (Uniunea Europeanã)? Poate dacã examinãm Rusia sovieticã vom afla rãspunsul. * Uniunea Sovieticã era condusã de 15 oameni care nu erau aleşi, care se investeau în funcţii reciproc şi care nu dãdeau socotealã nimãnui. Uniunea Europeanã  este condusã de 2000 de oameni în acelaşi fel. Se întâlnesc în secret, nu rãspund faţã de cineva şi nu-i putem destitui din funcţii. * S-ar putea spune cã Uniunea Europeanã are un parlament ales. Şi Uniunea Sovieticã avea unul: Sovietul Suprem. * Se aplica ştampila (se vota) la fel ca pentru Parlamentul european, iar timpul la microfon era limitat la un minut pentru fiecare vorbitor, la fel ca şi în Parlamentul european. * În UE sunt sute de mii de eurocraţi cu salarii imense, cu mulţi servitori, bonusuri şi privilegii, cu imunitate pe viaţã la orice persecuţie, care sunt mutaţi, pur şi simplu, de la o funcţie la alta, indiferent dacã au fãcut treabã sau nu. Nu este asta, exact ce se fãcea în fosta Uniune Sovieticã? * Uniunea Sovieticã a fost creatã prin coerciţie şi prin ocupare militarã. Uniunea Europeanã, admitem, a fost creatã fãrã folosirea expresã a forţei militare, dar tot prin coerciţie şi prin abuzuri economice. * Pentru a continua sã existe, Uniunea Sovieticã s-a extins continuu. În momentul când s-a oprit extinderea a început colapsul. Iar eu am convingerea cã aşa se va întâmpla şi cu Uniunea Europeanã. * Scopul existenţei Uniunii Sovietice a fost crearea unei noi entitãţi istorice: poporul sovietic, iar noi trebuie sã ne  uitãm (renegãm) naţionalitatea, tradiţiile şi obiceiurile popoarelor noastre. La fel şi Uniunea Europeanã nu doreşte sã fiţi englezi sau francezi (nici români sau bulgari). Doreşte ca voi toţi sã fiţi o nouã entitate istoricã, sã fiţi europeni. Sã vã suprime toate sentimentele naţionale şi sã trãiţi ca o comunitate multinaţionalã. Dupã 73 de ani, acelaşi sistem (multinaţional) în Uniunea Sovieticã, a cauzat mai multe conflicte interetnice decât oriunde în lume. În Uniunea Sovieticã unul din marile ţeluri a fost distrugerea statului-naţiune. Şi asta este exact ce face UE astãzi. Bruxelles-ul absoarbe state-naţiune pentru ca acestea sã nu mai existe. * Corupţia era generalã în sistemul sovietic, de sus pânã jos. Şi tot aşa este şi în UE. Aceeaşi activitate coruptivã care îmbiba Uniunea Sovieticã este şi în UE. Cei care i se opun sau o dezvãluie sunt reduşi la tãcere sau pedepsiţi. * Nimic nu s-a schimbat.>>                  (va urma)

Tags: ,

About autor