CINE (MAI) CONDUCE ROMÂNIA?(9)

1. Securist, de mic

   Dupã primele fragmente preluate din interviul acordat de Ştefan Mihuţ, fost azilant politic în Belgia, interviu cu un subiect legat de actualul preşedinte al României, Traian Bãsescu, ne imaginãm cã mulţi dintre dvs. aţi avut o reacţie de respingere a celor afirmate pe motiv cã ar fi exagerãri jurnalistice, intoxicãri etc. Înţelegem reacţia şi nu vrem sã vi-o reprimãm în vreun fel, dar nici nu putem sã nu vã împãrtãşim şi alte asemenea declaraţii pe care le mai avem la îndemânã pe acelaşi subiect. Reacţia dvs. este, pe de altã parte, o reacţie fireascã pânã la un moment dat, anume acela al omeneştei percepţii şi acceptãri a ticãloşiei. Ei, bine, lucrurile pot merge oricând mai departe, spun psihanaliştii, pentru cã omul de o anumitã facturã a naturii sale, aceea mai mult sau mai puţin pervertitã, poate sã-şi depãşeascã, din nefericire, aceste limite mai repede şi mai agresiv decât ne putem imagina. Aceste depãşiri ale limitelor nu survin din senin, spun aceiaşi specialişti în misterele creierului şi ale personalitãţii umane, ele sunt… depistate de cãtre cei interesaţi, şi sunt cultivate de timpuriu, apoi, întreţinute permanent. Aceasta este performanţa, chiar dacã vorbim despre ea în sens negativ, aceasta este regula ei: permanenta educaţie plus susţinuta mobilizare întru… şlefuirea ei.

Desigur, aceastã “cultivare” nu poate surveni decât pe fondul unei predispoziţii iniţiale, aflãm din aceleaşi surse autorizate, sau pe unul al unei conjuncturi pe care se pot grefa premisele unei orientãri spre un anumit domeniu de preocupãri ulterioare, spre un anumit traiect în viaţã. Motivaţiile acestui demers psiho-socio-profesional sunt mai multe şi mai complexe, însã, ne vom mulţumi, deocamdatã, cu aceste mici şi simple precizãri. Ele sunt necesare, însã, pentru a înţelege mai exact, mai profund, fãrã a crea de aici premisele unei eventuale scuze de ordin politic în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Traian Bãsescu.

Declaraţiile lui Ştefan Mihuţ, fostul azilant belgian, sunt devastatoare în mãsura în care ele sunt aliniate celorlalte declaraţii asemãnãtoare privindu-l pe preşedintele român în exerciţiu. Ele, declaraţiile, sunt, jurnalistic vorbind, perfect aliniabile şi altor materiale care au apãrut în spaţiul public, sub semnãturi credibile. Aşa se întâmplã în cazul alipirii fragmentelor din Mihuţ cu cele preluate din lucrarea “Distrugerea şi cucerirea României fãrã rãzboi”, de Mircea Vâlcu-Mehedinţi, 2011, apãrutã şi pe site-ul www.5carti.ro/editura/mircea-valcu-mehedinti—i828, lucrare ce face alte precizãri privind biografia  lui Traian Bãsescu.

Iatã un alt fragment din aceastã carte, ce face trimitere spre adolescenţa şi tinereţea sus-numitului, perioadã în care este racolat de fosta Securitate, un demers pe care-l facem spre a ne susţine parte a afirmaţiilor de mai-sus (Despre autenticitatea celor susţinute, autorul cãrţii trebuie pentru ca sã aibã suficiente dovezi): <Traian Bãsescu a absolvit Liceul Teoretic “Gheorghe Vrânceanu” din Bacãu, devenit între timp Colegiu Naţional. A fost racolat de Securitate în 1973, pe când era elev al Institutului de Marinã, întocmindu-i-se Dosarul personal nr. 3990/09.11.1973. Pânã la terminarea studiilor, în 1976, a fost colaborator al lucrãtorilor din Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare. (A nu se confunda cu Direcţia a IlI -a de Contraspionaj). În aceastã calitate, elevul militar Bãsescu Traian avea obligaţia sã informeze organele de Securitate despre modul în care se desfãşurau activitãţile specifice în Institut, despre comportamentul şi atitudinea colegilor şi ale cadrelor didactice, atât în cadrul activitãţilor specifice, cât şi în particular. La terminarea studiilor, Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare a încetat legãtura cu colaboratorul Bãsescu Traian, Dosarul personal al acestuia fiind transferat la Inspectoratul Judeţean Constanţa al MI – DSS, cu adresa nr. 00151392/29.09.1976 >.

2. “Ãsta e ofiţer acoperit, şi de caz ştie şi Tovarãşu’…!”

Sã vedem cum au evoluat lucrurile, sub aceastã nouã identitate de ofiţer sub acoperire a actualului preşedinte, aşa cum reies ele din alte fragmente ale interviului acordat de Ştefan Mihuţ pentru www.cotidianul.ro, intitulat “Mãrturia unui român despre trecutul întunecat al lui Traian Bãsescu”, semnat George Bogdan:

   < – Chiar în timpul anchetei aveaţi sã aflaţi cã comandantul petrolierului „Argeş” era de fapt ofiţer acoperit al DIE.

- Noi începusem sã îl luãm la puricat pe Bãsescu asupra unor date strict tehnice referitoare la o dublã compartimentare atât a rezervoarelor, cât şi a unor pereţi ai petrolierului. Petrolierul „Argeş” fusese transformat încât sã poatã transporta marfã clandestinã. O astfel de compartimentare încãlca normativele de construcţie a navei. Aveam sã aflu mai târziu cã petrolierul fusese adaptat cu binecuvântarea Securitãţii astfel încât, sub acoperirea transportului de carburant, nava sã poatã face transport clandestin de armament, aur, diamante sau combustibil. Valuta obţinutã nu intra numai în bugetul statului, nu doar în buzunarele unor înalţi demnitari din DIE, care îl protejau şi pe Bãsescu, ci şi în buzunarul lui propriu. Ţin minte cã la un moment dat, când Bãsescu l-a jignit pe inginerul Vulpe, cel mai bun specialist în inginerie navalã, afirmând cã habar nu are de construcţia navelor, m-am rãstit la el: “Dacã numai o parte din datele din dosarul ãsta sunt reale, dumneata poţi sã înfunzi puşcãria…”. La care rãspunsul a venit prompt de la Bãsescu: „Nu ştiu care dintre noi doi va face puşcãrie mai repede…”. Şi, nu am sã uit, râsul acela hãhãit de golan tupeist al tânãrului comandant de atunci Bãsescu. Am ieşit nervos din birou şi, imediat, m-au abordat Nicuşor Dumitru, şeful Securitãţii Portului Constanţa, şi prim secretarul judeţului Constanţa, Vâlcu. Acesta din urmã m-a luat de braţ, m-a tras într-un colţ şi mi-a spus: „Am ordin de sus de tot. Lãsaţi-o moale şi mergeţi pe burtã… Ãsta e ofiţer acoperit, şi de caz ştie şi Tovarãşu’…!”.

Decizia finalã privind rezultatele anchetei noastre a fost luatã în comun de inginerul George Vulpe – asupra cãruia cred cã s-au exercitat cele mai mari presiuni -, de ofiţerul Nicuşor Dumitru şi de prim-secretarul Vâlcu. Totul s-a terminat în coadã de peşte şi, ulterior, dosarul a rãmas în suspensie…>.

 

3. “Preşedintele – jucãtor a fost şi rãmâne doar un preşedinte – impostor”

   În cartea lui Vâlcu-Mehedinţi, gãsim şi urmãtoarea mãrturisire, anume a lui Ştefan Nicolau, fost director general al Televiziunii Române, un portret preluat de pe site-ul ziarului Constãnţeanul, 23 iulie 2012 (sã nu uitãm cã actualul preşedinte al României este nãscut la 4 noiembrie 1951, în oraşul Basarabi, judeţul Constanţa): <Traian Bãsescu nu a fost niciodatã un personaj dedublat, nu a fost dr. Jekyll şi mr. Hyde ai politicii româneşti. A fost, simplu, farsorul cel mai seducãtor, pentru cã întruchipeazã, deopotrivã, mitocãnia şi şmecheria periferiei. Te minte cu neruşinare, fãcîndu-te între timp la buzunar, fãrã sã i se mişte vreun muşchi pe faţã. Devine expresiv ca un cioclu doar când anunţã o nouã tragedie pentru români sau când, asemenea unui clovn hâd, îl apucã hãhãitul spasmodic la auzul propriei glume grosolane. Dupã ce ai avut de-a face cu el, eşti mai sãrac şi mai umilit. Cum periferia dominã numeric centrul, plus trãdarea intelectualilor care au validat mişeleşte un pseudo-Cezar care de fapt e însuşi Mamona, s-a creat premisa recunoaşterii populare într-o democraţie de tip Vacanţa Mare. La suprafaţã – manelistul politic Traian Bãsescu, cu şpriţ şi dansuri din buric, dedesubt – bani mulţi şi putere ameţitoare>.

Portretizarea cu accente demoniace continuã în aceeaşi termeni: <“Fiind un rãu viguros, Traian Bãsescu a fost revelatorul trãdãrilor, meschinãriilor şi neputinţelor româneşti. Rãscolind murdãria din subsolurile societãţii, a favorizat aducerea la suprafaţã a mizeriilor şi a fãcut purulente bubele ascunse. Pare a fi şi singurul beneficiu care va rãmîne dupã el. Preşedintele-jucãtor a fost şi rãmâne doar un preşedinte-impostor, pus pe harţã şi jaf şi care, din joacã, a falimentat o ţarã, a flãmînzit un popor. A jucat destinul ţãrii la ruleta istoriei personale, mizând totul pe blond. Crimele sale sunt cu premeditare, chiar dacã lasã sã se înţeleagã cã ştie ce spune, dar habar n-are ce face. Disipeazã vinovãţia democratizând eroarea şi proasta guvernare, cu scopul de a arunca propria culpã în cîrca unei conduceri colective reprezentate de Guvern şi de Parlament, la modul general, de clasa politicã manipulatã de moguli. Dupã modelul preşedintelui, guvernarea a prefãcut minciuna, nedreptatea şi jaful în principii cãlãuzitoare. Devenit captiv camarilei lui Traian Bãsescu, Statul Român şi-a modificat personalitatea şi comportamentul dupã chipul strîmb al stãpânului. Vedem un Cotroceni în permanent delir, la Palatul Victoria un Gâgã întors cu cheia, iar pe intelectualii de serviciu ai Puterii cum se chinuie sã-şi ridice propriile statui la televiziunea publicã. Spectacol sinistru al unei Puteri monstruoase şi caraghioase în acelaşi timp. Totodatã, cei care nu s-au lãsat mânjiţi cu portocaliu nu reuşesc decât sã supravieţuiascã. Aşa a ajuns pesimistul sã spunã: “Mai rãu nu se poate!”, iar optimistul sã-i rãspundã: “Ba se poate!”.>>

Tags:

About autor