CINE (MAI) CONDUCE ROMÂNIA?

- Dupã zece ani de la acest episod aveaţi sã daţi din nou de Bãsescu… În alt context istoric, dar, de astã datã, a avut ocazia sã se rãzbune pe dvs. A trebuit sã pãrãsiţi ţara în 1991 şi sã cereţi azil politic în Belgia.

- Am fos unul dintre participanţii activi la fenomenul Piaţa Univesitãţii din partea Partidului Naţional Liberal. Încã de atunci reintrasem sub supravegherea Securitãţii regrupate dupã decembrie 1989. Eu eram poreclit „ţãrãnistul” liberalilor, deoarece eram în relaţii foarte bune cu Corneliu Coposu şi unul din cei mai activi pro-monarhişti din tabãra liberalã. Dupã ce m-am instalat în Belgia, pe Corneliu Coposu şi pe Valentin Gabrielescu i-am gãzduit de multe ori la noi acasã, în Belgia. Cu ei am şi organizat, în 1993, un comitet de primire a Majestãţii Sale Regele Mihai I de România la Hotel Novotel din Bruxelles pentru a participa la funeraliile Regelui Baudouin al Belgiei. Cât încã mai eram în România, am încercat sã mã lupt politic de partea liberalilor. Am suportat şi devastarea de cãtre mineri în iunie 1990 a sediilor partidelor istorice şi prigoana lui Iliescu împotriva intelectualilor şi a studenţilor. Regimul neo-comunist se refãcea şi securiştii se regrupau. Plini de avânt anti-comunist, noi încercam sã îi deconspirãm. În 1991, am fãcut o interpelare din partea liberalilor la comisia condusã de Nicoale Enescu, membru marcant al PNL în anii nouãzeci. Enescu conducea comisia de siguranţã naţionalã. În interpelarea mea, întrebam ce cautã la conducerea Ministerului de Interne un torţionar notoriu ca generalul Ion Suceavã (care era şef al Corpului de Control al ministrului de Interne de atunci, Doru Viorel Ursu) şi ce cautã un ofiţer acoperit al Securitãţii ca Traian Bãsescu la Ministerul Transporturilor, ins pe care îl cunoşteam foarte bine din perioada anchetei de la Constanţa din 1981. Pe Suceavã, unul dintre cei mai mari torţionari pe care i-a avut România, îl ştiam încã de pe vremea comunismului. Mã intersectasem cu el la diverse accidente importante care avuseserã loc în judeţul Argeş. Un individ agramat, fãcut ofiţer superior de miliţie la apelul bocancilor (fãcuse doar patru clase primare) şi care se remarcase în ochii liderilor comunişti şi ai Securitãţii printr-un gest de un barbarism extrem. Trimis în misiune sã lichideze rezistenţa anticomunistã din munţi, Suceavã a fost cel care l-a prins pe unul din fraţii Arnãuţoiu. Fãcând exces de zel în faţa superiorilor lui de la Securitate, Suceavã, pe atunci simplu plutonier, i-a adus efectiv pe tavã capul tãiat al unuia dintre fraţii Arnãuţoiu şefului Securitãţii din Piteşti. De atunci, a devenit ofiţer superior al Miliţiei, dar şi ofiţer acoperit al Securitãţii. Deci, poziţia mea criticã era faţã de numirea acestor douã personaje în poziţii importante în stat: Suceavã şi Bãsescu. Traian Bãsescu tocmai fusese proaspãt numit în funcţia de ministru al Transporturilor în guvernul Petre Roman din 1991. Prietenul meu, Nae Enescu, a dat curs scrisorii mele şi a pus problema în comisia pe care o conducea la Parlament. Reacţia nu a întârziat sã aparã. Timp de sãptãmâni eram oprit de poliţie când circulam cu autoturismul meu. Ba mi se lua carnetul, ba mi se oprea talonul. Pe 17 mai 1991, generalul Suceavã mi-a dat telefon şi m-a invitat “la o cafea” la sediul Ministerului de Interne, unde lucra, repet, ca şef al Corpului de Control al ministrului de Interne de atunci, Doru Viorel Ursu. Când m-am prezentat la minister, mi-a dat actele maşinii. Totodatã, a profitat de acest pretext pentru a-mi lansa avertismentul: „Ai început sã superi foarte tare pe foarte multã lume. Nu mã refer la mizeriile pe care le-ai spus în Parlament despre mine. Dar vãd cã ai ce ai şi cu ministrul Bãsescu. Şi asta de mult timp. Ori te cari cât mai repede din ţarã, ori eşti mierlit…”. Nu am luat în seamã ameninţarea. Dar, la câteva sãptãmâni, când mã întorceam acasã, în holul blocului, pe întuneric, am fost atacat şi bãtut crunt de doi indivizi. Am decis cã trebuie sã îmi protejez familia, soţia şi copilul, şi am plecat cu Dacia mea în Suedia şi apoi în Belgia, unde am cerut azil politic.

VÂLCU:

“Bãsescu e o pacoste pentru România, s-au lãmurit cei mai mulţi. Problema e: cine vine dupã? Are cine sã-l înlocuiascã, existã un lider credibil şi capabil de a guverna altfel?

În pofida faptului cã Traian Bãsescu a coborît standardul de preşedinte atît de jos, încît cetãţeanul s-ar mulţumi cu oricine, numai sã se vadã scãpat de pacostea hãhãitoare, nici un nume-alternativã nu stîrneşte cu adevãrat entuziasmul. Asta îi dã posibilitatea lui Traian Bãsescu sã-şi pregãteascã succesorul în care se va reîncarna. Cu banii strînşi din furãciuni, cu serviciile Serviciilor şi sprijinul reţelelor criminalitãţii transnaţionale, românii vor fi determinaţi sã aleagã iarãşi rãul cel mai mic, bucurîndu-se cã trãiesc în democraţie, proslãvind economia de piaţã. Abia dupã alegeri vor constata cã “rãul cel mai mic” creşte uluitor de repede.

Bogdan:

- Aţi fost la Bruxelles colaborator al autoritãţilor belgiene la Departamentul pentru Refugiaţi. Aţi circulat în medii oficiale, jurnalistice, politice şi în grupurile de refugiaţi români din Belgia. Aţi reuşit sã aflaţi şi alte aspecte ale activitãţii de ofiţer acoperit al DIE a lui Train Bãsescu?

- În Belgia, de la funcţionari importanţi ai statului pânã la jurnalişti flamanzi sau waloni care au scris despre România, în diverse ocazii, se ştie despre Bãsescu. Când a fost pregãtitã vizita Regelui Albert al II-lea şi a soţiei sale, regina Paola, la Bucureşti în 2009, în Belgia presa a scris despre activitãţile clandestine ale lui Bãsescu la Anvers. Încã de la sfârşitul anilor optzeci, când era funcţionar la reprezentanţa Navrom la Anvers, era bãnuit de trafic ilegal de armanent, diamante şi aur. De asemenea, exista o suspectã legãturã între el şi filiera de agenţi sovietici deconspiraţi în Belgia. Clãdirea în care funcţiona Bãsescu în acea perioadã era lipitã de clãdirea în care lucra celebrul traficant de armament rus Viktor Bout. Actualmente, în fosta clãdirea a Navrom-ului ceauşist se aflã sediul Romtrans-ului, condus de un domn Liga, fratele fostului deputat pedelist Dan Liga. În aceastã clãdire, a fost organizat în 2009 şi centrul de votare din Anvers, în care Traian Bãsescu a primit un vot în favoarea sa, pe cât de masiv, pe atât de suspect.

Vâlcu:

O primã reflecţie, care s-a impus de la sine: un destin tragic i-a fost dat poporului pe care îl conduce, dacã ţinem seama cît de rapid şi exponenţial s-a autoclonat Traian Bãsescu în maimuţele clasei politice româneşti.”

A doua reflecţie, absolut necesarã: cum putea sã se manifeste un astfel de caracter şi personalitate în ipostaza de colaborator al Securitãţii?

Cîte ceva s-a mai aflat şi se ştie cã vocaţia sa spre delaţiune nu avea egal în Compania Navrom, iar dorinţa de a face rãu, de a provoca şi înscena, a creat mari îngrijorãri şi rezerve ofiţerilor care l-au avut în legãturã. Sursa <<Piratul>> a fost foarte prolificã.”

A treia reflecţie, corolar al anterioarelor: ce putea sã facã un astfel de personaj malefic, ştiindu-se sub o puternicã protecţie secretã a Securitãţii?

Vâlcu:

Dupã absolvirea Institutului de Marinã, este încadrat ca ofiţer la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa.

În aceastã calitate, Traian Bãsescu este preluat ca informator-sursã de cãtre lucrãtorii Biroului de Securitate Port Constanţa, condus la acea vreme de ofiţerul Dumitru Nicuşor.

De folosirea lui s-a ocupat direct locotenentul major de Securitate Mihai Avramides, care organiza contacte cu acesta, înainte de plecarea în cursã şi la întoarcere.

La aceste întîlniri participa, de regulã, şi şeful lui Avramides, Dumitru Nicuşor, care însã se întîlnea şi separat cu Traian Bãsescu.

Acesta dãdea informaţii cu privire la starea de spirit a echipajului, temele de discuţie abordate de membrii echipajului, activitãţile şi contactele pe care membrii echipajului le aveau în porturi, în timpul escalelor, activitãţi de contrabandã şi speculã, dar şi despre eventuale aprecieri sau comentarii fãcute de membrii echipajului cu privire la conducerea superioarã de partid şi de stat.

În jurul anului 1980, Bãsescu a fost preluat de ofiţerii Roşioru Ioan şi Deacu Constantin, tot sub coordonarea şefului biroului, Dumitru Nicuşor.

Acesta a trecut, dupã 1989, în SRI, ajungînd general, şef al Secţiei SRI – Constanţa şi apoi şeful Centrului Operativ Zonal Dobrogea.

Traian Bãsescu a susţinut, în 1981, examenul de Comandant, care a durat… 5 minute, dupã care a primit comanda navei Argeş.

În jurul anului 1984, a fost trecut în reţeaua Centrului de Informaţii Externe, din DSS, unde a lucrat cu ofiţerul Silvian Ionescu, din cadrul Direcţiei I.

În 1987 este numit şef al Agenţiei Economice NAVROM din Anvers, Belgia, unde îşi desfãşoarã activitatea sub directa coordonare a lui Silvian Ionescu, ce conducea Serviciul I (Belgia-Olanda-Luxemburg) din Direcţia I a CIE.

În acea perioadã, T. Bãsescu a transmis preponderent informaţii de interes economic cu privire la activitãţile din porturile maritime Anvers şi Roterdam, dar şi informaţii cu privire la echipajele navelor care acostau în aceste porturi, precum şi informaţii despre membrii personalului diplomatic român din ţãrile respective.

În vara anului 1988, a fost retras temporar de la Anvers, pentru a participa la un instructaj, care a durat douã luni şi s-a desfãşurat la Şcoala de Ofiţeri MI de la Bãneasa.

În 22 decembrie 1989, ofiţerul de Securitate Silvian Ionescu s-a infiltrat printre revoluţionarii din faţa CC, a intrat în anturajul lui Dan Iosif şi, ulterior, al lui Gelu Voican Voiculescu;

În ianuarie 1990 a fost numit secretar executiv al FSN.

Pe 8.03.1989 este rechemat în ţarã, fiind acuzat de nereguli grave în administrarea fondurilor NAVROM.

A fost sancţionat pentru cã a autorizat, fãrã aprobarea NAVROM Constanţa, o platã suplimentarã de 300.000 de franci belgieni pentru lucrãrile de reparaţii efectuate la nava Zimnicea.

Sancţiunea primitã s-a datorat, mai ales, faptului cã a decis ca lucrãrile de reparaţii sã fie executate de Şantierul Naval Belliard din portul Anvers, deşi existau oferte de execuţie a lucrãrilor, mult mai ieftine, din partea altor şantiere navale din acelaşi port.

În perioada ianuarie-martie 1989, a trimis numeroase note informative şi rapoarte în ţarã, încercînd sã-şi justifice deciziile, dar şi lansînd acuze grave şi neîntemeiate la adresa comandantului navei Zimnicea, despre care scria cã este “lipsit de profesionalism” şi cã este “un afacerist notoriu, care se plîngea repetat cã el a venit pe acea navã ca sã facã un ban”.

Datoritã gravitãţii excepţionale a faptelor de care a fost acuzat, ţinînd cont de legislaţia din acea vreme, numai susţinerea din partea Securitãţii poate explica faptul cã T. Bãsescu a fost sancţionat doar administrativ şi nu a suportat şi rigorile legii.

El a fost chiar menţinut ca angajat al NAVROM Constanţa, fãrã sã mai primeascã însã nici o însãrcinare pînã la evenimentele din decembrie 1989.

Imediat dupã acestea, a fost numit director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor.

Pentru a obţine aceastã funcţie foarte importantã, s-a bucurat de recomandarea şi susţinerea secretarului executiv al FSN, Silvian Ionescu, dar şi ale vechiului sãu prieten, Cãlin Marinescu, zis Shogunul, pe atunci preşedinte al CFSN Constanţa.

Tags:

About autor