Euro şi-a oprit creşterea în ultimele zile

Leul a continuat să se aprecieze faţă de euro dar a pierdut teren faţă de francul elveţian şi lira sterlină.

Joi, cursul monedei unice a coborât de la 4,9247 la 4,9241 lei, în a şasea şedinţă consecutivă, beneficiind de reducerea aversiunii faţă de risc din pieţele externe. Transferurile se realizau în culoarul 4,922 – 4,928 lei.

Evoluţia actuală se va modifica în momentul în care cel de-al patrulea val al pandemiei va cuprinde întreg mapamondul. La aceasta se adaugă problemele create de adâncirea constantă a deficitului comercial, cererea de valută depăşind oferta cu miliarde de euro

Conform Raportul privind Stabilitatea Financiară publicat de BNR, pieţele financiare locale ar putea traversa o perioadă tensionată în intervalul următor, dat fiind presiunile în creştere asupra deficitului public determinate de efortul bugetar necesar susţinerii economiei, precum şi a temerilor investitorilor privind capacitatea de gestionare a datoriei publice şi de redresare a economiei după încheierea crizei medicale

Joi s-a desfăşurat şedinţa de politică monetară a BCE. Investitorii şi-au manifestat prudenţa iar volatilitatea perechii euro/dolar s-a redus la 1,1779 – 1,1814 dolari, după scăderea de miercuri la minimul ultimelor aproape patru luni de 1,1751 dolari. Cursul monedei americane a scăzut de la 4,1843 la 4,1740 lei.

Media monedei elveţiene a crescut de la 4,5374 la 4,5474 lei iar a celei britanice de la 5,7032 la 5,7360 lei.

Uncia a revenit sub pragul de 1.800 dolari, atingând un minim de 1.793 dolari, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur să scadă de la 242,7486 la 241,2278 lei.

De la începutul acestei săptămâni, dobânzile interbancare nu au cunoscut modificări. Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,50%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni la 1,76%.

Monedele din regiune recuperau o parte din pierderile suferite în faţa euro în zilele precedente. Media celei poloneze s-a apreciat de la 4,5983 la 4,6773 zloţi/euro iar a celei maghiare de la 359,73 la 359,01 forinţi/euro.

Bitcoin continua să recupereze din pierderile suferite zilele trecute. Marţi cotaţiile au atins un minim de 29.400 dolari, însă criptomoneda a crescut joi la 31.700 – 32.400 dolari.

Ether a atins marţi un minim de aproape 1.700 dolari, pentru ca joi să urce la 1.960 – 2.020 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

About autor