A cui mai este aceastã ţarã şi cine mai este patriot? Cum pot fi consideraţi cei care au rãmas, cei care ne conduc şi cei care au plecat? Sã îi luãm pe rând. Întrebarea este cine mai e patriot în ţara aceasta? Unii ar spune cã românii care au rãmas pot fi consideraţi patrioţi, pentru cã au stat acasã, în ciuda condiţiilor vitrege. Adicã au încercat sã îşi trãiascã viaţa aici, sã îşi facã un viitor. Cât mai pot fi consideraţi români cei care pleacã de acasã şi mai ales cei care nu se vor mai întoarce vreodatã? Ei nu vor mai evolua vreodatã pentru echipele sportive din ţara noastrã şi vor deveni cetãţeni ai statelor în care au emigrat.
Pe undeva este logic raţionamentul celor care au rãmas acasã, cum cã ei reprezintã adevãrata Românie, pentru cã ei locuiesc pe teritoriul care poartã acest nume. Au dreptate din acest punct de vedere. Dar am intrat într-o lume relativã în care graniţele se topesc şi statele sunt mai puţin puternice decât corporaţiile şi miliardarii. Pare mai importantã apartanenţa la o naţiune, naţionalitatea, decât ţara respectivã. Este foarte greu de spus în lumea de astãzi cã peste tot conteazã doar valoarea şi meritele şi apoi naţionalitatea.
În continuare sã pãstreazã aceste discriminãri peste tot în lume. Nu este o bucurie sã spui în Italia cã eşti român. Şi cei care spun cu gura plinã cã sunt români sunt mult mai patrioţi decât cei rãmaşi acasã şi cãrora le este ruşine cã sunt români.
Cei care au rãmas acasã sunt totuşi mulţi pãrinţi şi mulţi bunici şi copii care au privit cum le pleacã fiii şi fiicele sau pãrinţii de acasã şi nu au mai putut sã facã altceva decât sã îşi trãiascã viaţa departe de cei apropiaţi, departe de nepoţi şi de strãnepoţi, rude. Au fãcut şi ei un sacrificiu din acest punct de vedere, mai ales dacã au refuzat sã plece la chemarea copiilor şi au preferat sã rãmânã pe meleagurile pe care s-au nãscut. Este şi aceasta o formã de patriotism. Unii o considerã o formã de obişnuinţã sau lipsã de curaj de a lua lumea în piept şi uneori şi ruşinea de a fi român. Multe neamuri de pe aceastã planetã se simt scârbite de români şi nu ne vãd cu ochi buni. Cei care au rãmas acasã sunt şi cei care ne conduc.
Cine este mai patriot: cel care alege sau cel care este ales? Acum trecem la cea de-a doua categorie: politicienii. Oare este valabilã zicala cã un popor are conducãtorii pe care îi meritã şi invers? Politicienii sau conducãtorii nu sunt mai patrioţi decât poporul din care provin sau pe care îl reprezintã.
Poate cã este principala problemã a naţiunii române: lipsa de patriotism a politicienilor sau gradul scãzut de patriotism. Sunt destui care afirmã cã majoritatea politicienilor s-au vândut pe te miri ce. În general pe bani sau sunt şantajaţi sau şantajabili şi cã pe funcţii publice nu sunt promovaţi decât oameni şantajabili sau slabi care pot fi controlaţi. Dar patria este sau ar trebui sã fie mai presus de toate. Acesta este şi dictonul SRI: Patria a priori. Acesta ar trebui sã fie şi gândul politicienilor din ziua de azi şi de ieri: Patria, înainte de toate sau Patria mai întâi. Adicã înainte şi de viaţa ta. Nu mai vorbim de interesele materiale sau de altã naturã. Unii spun cã a fost tradus greşit şi a fost ales greşit de cãtre SRI. S-ar traduce Patria înainte de experienţã, dupã principiul kantian. În fine.
Sunt vânzãtori de ţarã şi în alte state, dar, la noi, conducãtorii vin la putere nu sã serveascã, ci sã se îmbogãţeascã, sã trãiascã bine. Nu au planuri prea multe cu ţara; Nu toţi, pentru cã marea parte par sã fie cãciulişti la porţile Occidentului sau ale Orientului. Nu par sã fie prea mulţi sã punã rãmãşag cã îşi servesc patria chiar cu preţul vieţii sau al averii sau al familiei sau al copiilor. Aceasta este cu adevãrat patria. Este locul din viitor pe care îl pãzim în prezent. Nu este al nostru, ci al celor care vor veni.
Nu mai avem niciun fel de preocupare pentru a trãi astfel patria. Trãim prezentul ca şi cum am fi ultimii de pe planetã şi din ţarã. Nu ne mai gândim cine va fi dupã noi şi ce fel de patrie vor avea ei. Despre cei care au plecat am vorbit în prima parte, legat de cei care au rãmas. Dacã îşi asumã condiţia de români sunt mai patrioţi decât cei care au rãmas. Poate cã era şi mai rãu, dacã nu ne trimiteau bani acasã, sã nu mai supravieţuim. Au trimis bani acasã sã îşi repare casele, patria. Fãrã banii lor eram şi mai sãraci. Poate cã românii care au plecat sunt mai patrioţi decât cei care au rãmas.
Mai este problema rromilor şi a românilor. Cineva a dorit sã existe confuzia aceasta. E vorba de Ion Iliescu, fostul preşedinte şi despre care se spune cã ar fi tras cu etnia respectivã. Din acest motiv le-a fãcut România ţara lor, când a legiferat confuzia rrom – român. Dar ce vinã au Heliade Rãdulescu şi paşoptiştii care au divinizat originea latinã a poporului român şi au dat numele ţãrii dupã Roma anticã. Cãci România vine de la numele Romei antice şi nu de la rrom. Dar fãrã carte şi fãrã educaţie aceste lucruri se uitã.
Suntem din ce în ce mai urâţi pe toatã planeta. Ar fi bine ca schimbarea sã vinã totuşi de acasã, din interior. Mai este mult pânã departe, dar parcã nu mai este aşa de departe ca altã datã. Poate cã vom începe schimbarea, alegând politicieni mai patrioţi decât cei de acum. Dacã va mai rãmâne ceva din ţara noastrã pânã peste 3 – 4 ani.
