Peste 3000 de severineni, prezenţi la manifestãrile de 1 Decembrie

Circa 3000 de persoane au participat la manifestãrile de 1 Decembrie, care au avut loc în faţa Monumentului Eroilor din municipiul Drobeta Turnu Severin. Vremea frumoasã i-a scos din case pe severineni, care au venit într-un numãr neaşteptat de mare sã asiste la ceremoniile de 1 Decembrie.

„Am venit cu bãieţelul pentru a urmãri manifestãrile dedicate Zilei Naţionale. În plus, vremea este superbã, este soare şi cald şi nu puteam rata un astfel de moment, mai ales cã suntem liberi de la serviciu”, a spus Manuela Ţipilicã.

Cei mai mici dintre participanţi au fost impresionaţi de parada autovehiculelor din dotarea structurilor MAI, respectiv, poliţia de frontierã, jandarmerie, pompieri şi poliţie. „Este o zi cu însemnãtate pentru Poliţia de Frontierã, fiind urmaşi ai grãnicerilor, deoarece am participat la fãurirea României Mari. Am participat la aceastã paradã militarã cu autospeciale din dotarea IJPF Mehedinţi, ATV-uri folosite în combaterea infracţionalitãţii transfrontaliere şi supravegherea frontierei de stat în locurile greu accesibile, cu aparaturã de termoviziune. Suntem convinşi cã mehedinţenii sunt în siguranţã la frontiera externã cu Republica Serbia”, a spus comisarul şef Valeriu Pera, purtãtorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi.

Prezenţa în numãr neaşteptat de mare a severinenilor la manifestãrile de 1 Decembrie au surprins plãcut autoritãţile locale, dar şi politicienii. „Sunt emoţionatã de ziua noastrã naţionalã. Emoţionatã sã vãd dupã mulţi ani o prezenţã masivã la aceastã sãrbãtoare. Emoţiile cele mai mari au fost, fiindcã m-am întâlnit cu şcoala. Felicit din suflet şcolile şi liceele care au avut iniţiativa sã participe la aceastã mare sãrbãtoare a noastrã, a românilor. Doresc tuturor românilor de pretutindeni sã se bucure de aceastã zi şi de toate zilele care vor urma, sã fie oameni încrezãtori în ei, în forţele lor, pentru cã acest popor şi-a scris cu demnitate istoria şi aşa o va duce mai departe”, a declarat deputatul PDL, Doiniţa Chircu.

Jandarmeria Mehedinţi a apreciat cã la manifestãrile de Ziua Naţionalã au participat circa 3000 de severineni. „1 Decembrie este o zi importantã pentru toţi românii şi cred cã ceea ce am fãcut astãzi (n.r. 1 Decembrie) a demonstrat cã suntem serioşi, ne facem treaba. Cetãţenii trebuie sã aibã încredere cã într-o situaţie ca atare suntem pregãtiţi sã intervenim pentru orice situaţie. Noi apreciem, cã dupã 2000, au fost cei mai mulţi oameni prezenţi la o astfel de manifestare, am estimat noi undeva la 3000 de oameni”, a spus şeful IJJ Mehedinţi, col. Vasile Erceanu.

   Dupã ce s-au încheiat defilãrile, mulţimea s-a îndreptat spre parcul central din Drobeta Turnu Severin pentru a servi o porţie de fasole cu cârnaţi şi un pahar de vin fiert ori de ţuicã, oferite de primãrie. Peste o mie de porţii, jumãtate cu cârnaţi, jumãtate de post, au fost pregãtite de municipalitate cu aceastã ocazie. „Nu se comparã nicio mâncare din lume cu fasolea la cazan. Sã nu credeţi cã nu am mâncare acasã, nu mã plâng, dar am vrut sã mãnânc şi aici”, ne-a spus un pensionar care savura porţia de fasole împreunã cu prietenii la una dintre mãsuţele amplasate de primãrie.