Un nou lãcaş de cult târnosit

Duminicã, 26 august a.c., biserica de la Schitul de Sus a fost sfinţitã de cãtre Mitropolitul Olteniei, ÎPS Pãrinte Acad. Dr. Irineu.

Înaltpreasfinţia Sa a fost însoţit de cãtre PS Nicodim Episcopul Severinului şi Strehaiei şi de Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul. Ierarhii au fost întâmpinaţi cu sare şi pâine de cãtre credincioşi îmbrãcaţi în frumoasele costume populare mehedinţene.

Slujba de sfinţire a început la ora 09.00, urmatã de Sfânta Liturghie arhiereascã sãvârşitã pe o esplanadã special amenajatã lângã bisericã.

Noul lãcaş de închinare a fost aşezat sub purtarea de grijã a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.

Rãspunsurile la stranã au fost date de cãtre o parte din membrii corului Kinonia. Preacuviosul Pãrinte Arhim. Pavel Nicolãescu, stareţul mãnãstirii Topolniţa, a fãcut pregãtiri alese pentru ca mehedinţenii credincioşi sã poatã participa la slujbele sãvârşite de Mitropolitul Olteniei.

La finalul Sfintei Liturghii, cei care s-au ostenit la aceastã sfântã bisericã au primit hrisoave de recunoştinţã din partea Preasfinţitului Pãrinte Nicodim.

Piatra de temelie a bisericii cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” a fost pusã în anul 1994, cu binecuvântarea Î.P.S. Acad. Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olterniei, de cãtre Preasfinţitul Pãrinte Dr.  Damaschin Coravu Severineanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.

Lucrãrile de construcţie s-au realizat între anii 1994-2004 sub coordonarea Preacuviosului Pãrinte Arhimandrit Pavel Nicolãescu, stareţul mãnãstirii Topolniţa, cu ajutorul autoritãţilor locale, al enoriaşilor şi al altor donatori. Pictura sfântului locaş de închinare s-a realizat între anii 2008-2012 de cãtre familia pictorilor Lãcrãmioara şi Liviu Anton din Bucureşti, în tehnica „fresco”, cu sprijinul Primãriei Izvoru Bârzii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Tags:

About autor