Un nou Guvern V.V. …

               * Gata, respirarãm uşuraţi! Guvernul V.V. Dãncilã (al doilea guvern V.V., dupã Guvernul V.V. Ponta!) a fost învestit, cu tot tacâmul de rigoare. Dacã e sã mã întrebaţi ce simt în plus faţã de uşurare, o sã vã rãspund cinstit: nimic. În alte împrejurãri postdecembriste, similare simţeam ba speranţã, ba vreo irepresibilã decepţie. Dupã caz. Acum am o senzaţie nedefinitã, leşioasã. De ce? Pentru cã, pe de o parte, miniştrii preluaţi din cabinetul Mihai Tudose nu mã pot surprinde cu nimic, nici în sens pozitiv, nici invers, iar pe de altã parte, nou- veniţii, în ciuda primelor impresii, în general defavorabile, nu au fost vãzuţi la treabã şi nici mãcar nu au avut rãgaz sã-şi articuleze nişte proiecte de… intenţii. De aici, şi impresia, cum sã-i zic, sãlcie despre acest Guvern.

* N-aş insista, însã, asupra exprimãrilor nefericite ale unora dintre miniştri (a se vedea, mai ales, cele ale ministrului Educaţiei), din simplul motiv cã toatã lumea presei suge, vorba aia, din pix, scremându-se sã scoatã vorbe cât mai de… duh în jurul laitmotivului „pamblicã”. Mi se pare deja penibil, chiar dacã, pe fond, noul ministru al Educaţiei mai degrabã mã întristeazã. (Tânãrul Mircea Badea i-a zis, într-o recentã emisiune de televiziune, „un dezastru ambulant”, ceea ce, din punct de vedere expresiv, dar numai atât, mi-a plãcut…). La fel este şi cazul discuţiilor în legãturã cu celãlalt prenume al premierului desemnat, Vasilica. Vasilica, ei şi ce? Doar pentru cã aşa le convine unora sã ia distanţã… subţire faţã de noul premier? Nu vreţi, fraţi cãuzaşi, sã mai aşteptãm niţel pânã la a-i lua pe noii guvernanţi cu adevãrat în balon?

* Mai bizar, dacã nu chiar extrem de bizar, mi se pare cã, împotriva miniştrilor stricãtori de limbã, se ridicã azi campionii de pânã mai ieri în acest sens. Greţoşenia cea mai mare mi-a provocat-o nimeni altul decât personajul de etern scârboasã amintire, infectul Traian Bãsescu. Acest „scufundaseu” al marinei şi politicii româneşti a crezut de cuviinţã cã se poate revivifica în Parlament, la votul de investiturã al noului guvern, ţinând un soi de dizertaţie-pamfleţel pe tema exprimãrilor defectuoase ale unora dintre noii miniştri. Tocmai tu, mãi „fraudaseu”? Hai siktir!

* De fapt, cred cã e o boalã, moştenitã de pe Facebook. Tot felul de semidocţi se simt, de la o vreme, datori sã dea lecţii de limbã românã. Altor semidocţi şi analfabeţi, desigur. Uşşş!”

* În miorlãitul Dragnea, care nu mai ştia în faţa cui sã mai facã… frumos pentru captarea unei bunãvoinţe dãtãtoare de speranţe de libertate, s-a trezit, pare-se, dupã învestirea Guvernului V.V. Dãncilã, fiara politicã însetatã, n’aşa, de sânge. Prin urmare, dumnealui, ca şi majoritatea membrilor noului guvern, au renunţat la serviciile SPP, preferând protecţia Jandarmeriei. Motivul? Şeful acestui serviciu, Lucian Pahonţu, s-ar ocupa nu de paza demnitarilor, ci de monitorizarea lor. Acelaşi Pahonţu i-ar fi determinat pe foştii premieri, Grindeanu şi Tudose, „sã se întoarcã împotriva partidului”. Noi nu ştim cum stau lucrurile, dar dacã e adevãrat ce se spune în legãturã cu aceste acuzaţii de spionaj la nivel înalt, atunci sigur ne aflãm la începutul unei extrem de grave crize interne, cu final absolut imprevizibil. Sau, cine ştie, extrem de previzibil pentru observatorii avizaţi ai vieţii politice autohtone. Pentru cã, iatã, ideea suspendãrii lui Iohannis revine în actualitate.

* Pe 26 ianuarie, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea primului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu. Un centenar care, dupã modesta noastrã opinie, trebuia marcat, cu toate onorurile cuvenite unei personalitãţi veritabile. Pentru cã, de numele lui Nicolae Ceauşescu, se leagã multe dintre atributele de stat modern cu care România a reuşit sã se afişeze, sã se impunã pe arena internaţionalã. Nu insist, pentru cã toţi cei care au trãit în timpul sãu ştiu ceea ce spun, şi apoi nu am chef sã intru în polemici cu cine ştie ce nãvligi infestaţi cu politicã „democraticã”,  obişnuiţi sã facã plecãciuni pânã la pãmânt în faţa cine ştie cãrei rãşini „boiereşti” fâsâite. Altminteri, în ziua când s-ar fi cuvenit sã marcãm, cu decenţa cuvenitã, centenarul naşterii unui om „bãtrân ca Unirea” şi care a fãcut ceva concret şi încã vizibil pentru România, am fost martorii aceloraşi reportaje penibile cu ironii deplasate – vai, complet deplasate! – despre nostalgicii veniţi sã punã o floare sau sã aprindã o lumânare la mormântul lui. Aşa se spalã creierele în România mileniului al treilea, aşa se scrie istoria dupã care vor fi nevoite sã înveţe alte zeci de generaţii de români.

* Ideea cã Adrian Nãstase ar putea candida la preşedinţia României îi sperie pe mulţi. Ultima, s-a speriat din ce în ce mai penibila Dana Grecu, cãreia fostul premier i-a declarat în glumã cã va deveni preşedintele României. Nãstase a revenit imediat, spunându-i  cã, în 2019, nu poate, iar mai târziu… timpul toceşte. În plus, a adãugat el, pentru cine e foarte atent la nuanţe, „nu-mi plac proştii”. Asta e!…

About autor