Marea sãrbãtoare a Botezului Mântuitorului, oficiatã şi la Drobeta Turnu Severin

   Sâmbãtã, 6 ianuarie 2018, zi importantã pentru noi toţi, în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit Botezul în râul Iordanului, Preasfinţitul Pãrinte Nicodim, episcop al Severinului şi Strehaiei, dupã Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiatã la Catedrala Episcopalã din Drobeta-Turnu-Severin, a mers în procesiune pânã la Portul Fluvial din Severin, fiind înconjurat de preoţii şi credincioşii Catedralei Episcopale.

Pe tot parcursul procesiunii s-au adãugat preoţi şi credincioşi de la alte parohii ale oraşului, în glas de cântãri bisericeşti care vestesc aceastã minunatã sãrbãtoare.

Ajunşi în port, Preasfinţitul a fost întâmpinat de numeroase persone care au venit într-un numãr foarte mare pentru a lua parte la slujba de sfinţire a Aghesmei Mari, dar şi pentru a lua aghiasmã, dat fiind faptul cã aceasta se sfinţeşte o singurã datã pe an. Dupã slujba de sfinţire, Preasfinţitul Pãrinte Nicodim a sfinţit şi fluviul Dunãrea, dupã care a aruncat o cruce în fluviu, iar cel care a reuşit sã o prindã a fost un severinean curajos, care nu s-a temut de apele reci ale Dunãrii.

La sfârşitul întregii ceremonii, Preasfinţitul Pãrinte Nicodim le-a vorbit celor prezenţi despre marea sãrbãtoare a Botezului Mântuitorului şi a ţinut sã mulţumeascã tuturor celor care s-au ocupat cu organizarea acestei minunate ceremonii.

Reporter: Aurel Marian Augustin Gherghinescu

About autor