Se lucreazã la asfaltarea Bulevardului Porţile de Fier

               Lucrãrile de modernizare a Bulevardului Porţile de Fier din municipiul Drobeta-Turnu Severin au fost reluate cu data de 8 ianuarie. Constructorii au profitat de vremea favorabilã şi au continuat sã lucreze la reabilitarea tronsonului care duce cãtre una dintre cele mai importante zone industriale din oraş.

Finanţarea lucrãrilor de reabilitare a Bulevardului Porţile de Fier s-a realizat prin programul Naţional de Dezvoltare Locala I.

„Proiectul prevede modernizarea bulevardului începând cu infrastructura, asigurarea scurgerii apelor pluviale, conturarea carosabilului, executarea de trotuare pietonale, avem trecere la nivel cu calea feratã şi suprastructura cu cele douã straturi de mixturã asfalticã” a declarat Constantin Surdu, şef de şantier.

Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a verificat sãptãmâna aceasta starea lucrãrilor de reabilitare a Bulevardului Porţile de Fier.

“Sunt bucuros sã vãd cã se lucreazã intens, cã am început anul în forţã. Ne-a ajutat foarte mult şi vremea cãci temperaturile sunt ridicate şi ne permit sã continuãm lucrãrile. Din discuţiile cu reprezentantul constructorului, aici lucrãrile sunt avansate cu douã luni, iar acest lucru ne dã speranţã cã în luna iunie vom putea recepţiona lucrãrile executate pe bulevardul Porţile de Fier” a precizat Marius Screciu, primarul Severinului.

Lucrãrile de reabiltare a Bulevardului Porţile de Fier din Drobeta-Turnu Severin se vor încheia în luna iunie a anului 2018.

About autor