INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL MEHEDINŢI, LOCUL I PE ŢARÃ

               Joi, 16.11.2017 prefectul judeţului, Nicolae DRÃGHIEA  a participat la cea de-a X-a ediţie a Conferinţei internaţionale “Inovaţie şi calitate în sectorul public”, organizatã de cãtre Agenţia Naţionalã a Funcţionarilor Publici şi desfãşuratã  în municipiul Bucureşti.

La conferinţã au fost prezenţi: secretarul de stat în M.A.I., Mihai – Dan CHIRICÃ, secretarul de stat Angel GHEORGHIU, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Leonid Augustin MOISIU, reprezentanţi din Republica Moldova, ai mediului universitar, instituţiilor prefectului, instituţii publice centrale şi descentralizate şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

Instituţia Prefectului – Judeţul Mehedinţi a aplicat la Pilonul „Protecţia mediului – o prioritate pentru administraţia publicã”  proiectul  “Protecţia mediului asiguratã prin legislaţia în domeniul prevenirii şi gestionãrii situaţiilor de urgenţã”.

În urma evaluãrii, de cãtre o comisie constituitã la nivel naţional, proiectul instituţiei noastre a fost clasat pe locul I.

Domnul Nicolae DRÃGHIEA a primit cu mare satisfacţie premiul şi a declarat cã acesta reprezintã efortul depus de echipa mehedinţeanã, urmând ca în viitor Instituţia Prefectului – Judeţul Mehedinţi sã-şi permanentizeze participarea şi câştigarea locurilor fruntaşe la asemenea concursuri.

About autor