O istorie care se repetã?!

               * România este patria absurdului celui mai absurd cu putinţã! În artã şi, mai ales, în literaturã ne sunt chiar recunoscute nişte prioritãţi pe plan mondial, nu avem  cum şi de ce sã ne plângem. Problema e cã viaţa noastrã însãşi  tinde sã fie impregnatã de tentaculele absurdului. Cu nuanţele sale inevitabile – comice, tragice sau tragi-comice, dupã caz. Dacã mai avem câteva clipe de rãgaz şi de relativã linişte, noi înşine le putem observa în vorbirea, în gândirea, în gesturile noastre, ba chiar şi în… ordinea realitãţii obiectuale din jurul nostru. Dar, orice s-ar zice, aceste inserţii ale absurdului pot fi vãzute cel mai limpede la nivelul suprastructurii vieţii politice româneşti.

* Vasãzicã, fraţilor şi voi, cumnaţilor, PSD-ul şi aliatul sãu conjunctural, ALDE, au câştigat alegerile parlamentare de acum aproape un an cu un scor confortabil, care le-a permis (le-ar fi permis!) sã guverneze o ţarã  aflatã în derivã, ca România, fãrã niciun fel de probleme. Cu atât mai mult cu cât Opoziţia (PNL şi USR), în afarã de gãlãgia revendicativã şi  retorismul anticomunist, anacronic şi, vai, de proastã calitate şi de joasã extracţie, nu oferea vreo alternativã viabilã. Prin urmare, drumul cãştigãtorilor alegerilor pãrea eliberat de orice obstacol şi nimic nu pãrea sã punã în pericol realizarea programului de guvernare cu care se prezentaserã în faţa electoratului. Nu s-a întâmplat aşa. Din mai multe cauze. Dupã cum vã amintiţi, totul a început cu o opoziţie absurdã şi, mai ales, de prost gust a Dulapului Sãsesc de la Cotroceaua movalie, care a blocat intrarea în pâine a Guvernului legitim rezultat în urma alegerilor cu cel puţin trei sãptãmâni. Tot Dulapul cu pricina a incitat golãnimea stradalã contra cabinetului Grindeanu, abia constituit, pe motiv de… Ordonanţa 13, altminteri un document justificat şi perfect legal, aşa cum avea sã se şi dovedeascã. Eu, unul, stimaţi prieteni, sunt înclinat sã cred cã de aici elanul guvernãrii PSD-ALDE s-a frânt. Cu ajutorul, desigur dezinteresat, al DNA, cu sau fãrã binom, trinom, etc. Dupã aceste episoade, PSD-ul şi aliatul sãu s-au pus, surprinzãtor de greu, pe picioare. Dar au început şi bâlbele care au dus, iatã, în cele din urmã la impresia jenantã cã social- democraţii au dorit sã câştige alegerile doar ca sã exerseze, în manierã cât mai originalã cu putinţã, procedeul democratic, cu iz sado-maso, de a-şi da jos… propriile guverne. Culmea, instalate cu surle şi tobe, cu mare fast propagandistic. A cãzut, deci, cu destul de mult zgomot, Cabinetul Grindeanu, cãruia i-a urmat cabinetul Tudose. Cabinet care, iacã poznã, stã sã cadã şi el în aceste zile.

* Totul a pornit de la cele douã ministrese despre care am mai vorbit, Shaiddeh şi Plumb, în jurul cãrora, iniţial, PSD fãcuse, nu-i aşa, un zid de apãrare. Care nu a durat decât pânã în momentul când nenea Tudose a realizat, cu sprijinul neprecupeţit al nu ştiu cui – mai ghiciţi şi domniile-voastre, stimaţi prieteni! – cã are, în Guvernul  pe care-l conduce, nişte miniştri „cu probleme penale”, sau „penali”, cum îi place Dulapului cotrocean sã spunã. Şi a mai realizat ceva meşterul Tudose. Anume cã dumnealui, ca sã-şi facã treaba aşa cum crede de cuviinţã, nu trebuie sã cearã sfatul şi mai ales aprobarea şefului sãu de partid. De aici, a început telenovela neînţelegerilor între Dragnea şi Tudose, subiect pe care presa bate apa-n piuã de aproape o sãptãmânã încoace. Acuma, noi, cei care tocmai ne exersam inteligenţa de care mai dispuneam în percepţia cât mai adecvatã a absurdului din viaţa politicã româneascã, nu prea ne dãm seama cum ar fi mai bine sau, mai bine zis, cu cine ar fi mai bine la comanda Guvernului, cu omnipotentul (nu-i aşa?) Liviu Dragnea, cel despre care se spune cã ar vrea sã ştie ce gândeşte pãsãrica, chiar în zbor fiind, sau cu neica Mihai Tudose, care cunoaşte, de câteva zile o nouã tinereţe, practic o renaştere politicã sub aripile ocrotitoare ale lui Iohannis, ale lui Hans Klemm sau ale Luluţei DNA? Grea întrebare!

* Interesant e cã, dupã discuţia… bãrbãteascã dintre cei doi grei ai momentului din PSD, a reieşit cã este nevoie nu doar de schimbarea celor douã doamne ministru, ci de remanierea întregului cabinet – nu mai puţin de şase sau şapte miniştri urmând a fi schimbaţi pentru probleme penale sau de imagine! Lumea… bunã din Capitalã vorbeşte, nu ştiu cu câtã îndreptãţire, cã Mihai Tudose va avea aceeaşi soartã ca Sorin Grindeanu. Dar, cum încercam sã sugerez ceva mai sus, acum, Mihai Tudose pare-se cã beneficiazã de cea mai înaltã protecţie în Statul Român. Chiar Dragnea, cât e el de dat în pisici de şmecher, se uita la Tudose, când ieşiserã la declaraţii de presã, cam cu teamã, amestecatã cu un fel de sfialã sau chiar de – oh, Doamne! – respect! Te pomeneşti, frate, cã tocmai prin intermediul şi cu sprijinul oamenilor din propriul partid, Liviu Dragnea o sã ajungã, aşa cum zice tot lumea…bunã, dupã gratii, pânã la sfârşitul anului în curs. Mai ales cã, în timpul ãsta, Ludovic Organ (sic!) anunţã cã va demara procedurile de demitere a aceluiaşi Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Sã se repete cazul Adrian Nãstase? Nu ar fi exclus. Dar ştiţi cum e când istoria se repetã…